Erasmus Student Network Iași (ESN), în colaborare cu secțiunile din Brașov, Târgu Mureș, Timișoara și Universitatea Politehnică din București și în parteneriat cu PRIME Iași, Kult Hub, ConceptArt și Asociația Studenților Matematicieni Iași (ASMI), vor desfășura, în perioada 8-21 martie, o serie de workshop-uri și webinarii despre comunicare și creare de conținut. Evenimentul, intitulat „Social Media Weeks”, este dedicat celor interesați să dobîndească aptitudini pe partea de graphic design, editare, realizare de conținut, branding și comunicare.

Webinariile se vor desfășura online și vor fi susținute în limba engleză, întrucît vor exista și participanți din alte țări, studenți Erasmus și voluntari din secțiunile Erasmus Student Network de la nivel internațional. Înscrierea se face prin completarea unui formular pus la dispoziție pe pagina de Facebook a asociației, pînă la data de 7 martie, inclusiv.

„Social Media Weeks este un proiect la care mă gîndeam de ceva timp și care a prins contur cu ajutorul colegilor mei din echipa de organizare. Cred că totul a pornit din dorința de a împărtăși cu ceilalți din pasiunea mea pentru acest domeniu, dar și pentru că am sesizat nevoia unor voluntari de a-și consolida diverse skill-uri din această arie. Participanții vor învăța mai multe despre realizarea machetelor pentru Social Media și reguli de compoziție. Scopul acestui eveniment este de a oferi o perspectivă realistă asupra vastelor posibilități pe care acest domeniu, al comunicării, dar și Social Media le poate oferi”, a explicat Diana Simeria, coordonatorul principal al evenimentului și manager de comunicare în cadrul Erasmus Student Network Iași.

Prima săptămînă (8-14 martie) este dedicată realizării de conținut vizual pentru Social Media. Vor fi șapte webinarii pe partea de Graphic Design, editare foto și video. În cea de-a doua săptămînă (15-21martie), workshop-urile se vor concentra pe Branding, Digital Marketing și Multimedia.

Pe lîngă colaboratorii deja menționați, vor susține webinarii și specialiști în comunicare de la specializarea Comunicare și Relații Publice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Erasmus Student Network este una dintre cele mai mari asociații studențești din Europa, în 2020 fiind compusă din 534 secțiuni, în cadrul a 42 de țări și numărînd mai mult de 15.000 de voluntari la nivel internațional. Asociația se dezvoltă sub principiul „Students helping students” și oferă oportunități de cunoaștere interculturală și dezvoltare personală.

Sursă foto: www.facebook.com/esn.iasi