Azi, 24 octombrie a.c., trupa „Academic Jazz Group” din Iasi sustine un concert cu intrare libera, la Casa de Cultura a Studentilor. Acesta va incepe la ora 20.00 si face parte dintre evenimentele prilejuite de Festivalului Muzicii Romanesti, care se deruleaza in perioada 21-27 octombrie a.c.. Festivalul este organizat de Filarmonica de Stat „Moldova”, alaturi de Universitatea de Arte „George Enescu”, din Iasi (UAGE).

„Suntem membri ai clubului de muzica „Richard Oschanitzky” si, in acelasi timp, studenti ai UAGE. De aceea, am primit invitatia de a sustine un concert dedicat jazz-ului romanesc in care vom interpreta lucrari apartinand celor mai importanti compozitori romani de gen, precum Richard Oschanitzky, Romeo Cozma sau Johnny Raducanu”, a precizat Robert Cozma, membru al trupei, care interpreteaza la trombon. Ceilalti membri ai formatiei sunt Ilinca Traista, la voce, Razvan Pirvu, la pian, Alexandru Birlenghea, la bass si Cristian Cozma, la percutie.

„Trupa „Academic Jazz Group” a fost infiintata in anii ’90 de domnul profesor Romeo Cozma, cu scopul de a forma si  promova cei mai reprezentativi tineri muzicieni din Iasi, studenti ai clasei de jazz de la UAGE si, in acelasi timp, membri permanenti ai Clubului de muzica „Richard Oschanitzky”, de la Casa de Cultura a Studentilor, din Iasi. Componenta ansamblului s-a modificat mereu, odata cu schimbarea promotiilor de studenti, iar multi dintre membrii Academic Jazz Groups-au impus de-a lungul timpului pe plan local sau national”, a  explicat Cristian Cozma.

Ansamblul abordeaza teme de jazz traditionale, clasice, moderne sau contemporane, avand in repertoriu si creatii originale. In componenta actuala, Academic Jazz Group a obtinut la festivalurile nationale studentesti premiul pentru cel mai bun aranjament orchestral, la Sibiu in anul 2012 si premiul pentru cel mai bun instrumentist improvizator, la Targu Mures, in acest an.