Liga Studenților de la Filosofie Iași (LSFI) organizeaza joi, 14 aprilie, prima ediție a „Clubului de dezbatere LSFI”, cu tema „Angajat sau antreprenor?”, începând cu ora 17.00, în sala 502, etaj 5, în corpul R al Universității „Alexandru Ioan-Cuza” din Iași. Scopul acestei prime ediții este testarea și dezvoltarea cunoștințelor studenților cu privire la locurile de muncă actuale.

Dezbaterea se va desfășura sub formă de concurs, în care două echipe vor trata situația de a fi angajat, respectiv cea de a fi antreprenor. Dezbaterea va fi moderată astfel încît pe tot parcursul concursului să se angreneze participanții în competiție. Juriul va fi format din prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, și cîțiva membri ai ligii.

„Prin acest eveniment LSFI dorește să aducă în atenție teme de mare interes pentru studenți, dezbătute într-o manieră informală, cu scopul de a testa și dezvolta atît cunoștințele participanților, cît și abilitățile de sistematizare a membrilor ligii”, a declarat Ciprian-Florin Dascălu, membru LSFI, Departamentul de Proiecte.

Cu un număr aproximativ de 70 de voluntari, LSFI are în vedere reprezentarea intereselor studenţilor din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.