Sîmbătă, 26 martie, începînd cu ora 12.00, membrii Asociației Studenților Chimiști din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași organizează o activitate de ecologizare cu ocazia Zilei Internaționale a Apei.

Acțiunea are ca obiectiv conştientizarea opiniei publice în ceea ce priveşte risipa resurselor de apă şi importanţa acestora pentru securitatea alimentară a oamenilor, respectiv pentru sănătatea populaţiei și se va desfășura pe malul Bahluiului. Cei implicați vor strange deșeurile începînd din Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu” pînă în Podu Roș.

„În fiecare an se organizează o astfel de activitate tocmai pentru a încerca să protejăm mediul și totodată pe noi înșine. Împreună cu colegii mei din susținem această activitate și invităm orice iubitor de mediu să ni se alăture”, a declarat Cătălina Potop, membru în Liga Studenților Chimiști. Aceasta a mai adăugat faptul că vremea capricioasă nu le-a permis ca acțiunea de ecologizare să aibă loc în ziua de 22 martie, de Ziua Internațională a Apei, de aceea au ales ca activitatea să se desfășoare la sfîrșitul săptămînii.

Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993.