Liga Studentilor Electronisti (LSE) de la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi”, din Iasi (TUIasi), organizeaza marti,17 decembrie a.c.,  o petrecere caritabila. Evenimentul va incepe la ora 20.00, in cantina universitatii, avand scopul umanitar de a sprijini copiii abandonati de la Spitalul „Sfanta Maria”, din Iasi.  Initiativa se intituleaza „ETeCe Craciun” si se adreseaza exclusiv studentilor si cadrelor didactice de la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei de la TUIasi.

Programul include momente artistice. „La spectacol se vor promova valorile si obiceiurile traditionale romanesti. Se vor canta colinde, vor fi piese de teatru si reprezetatii cu multe obiceiuri de iarna. Invitatii vor fi serviti cu vin fiert, ceai si prajituri”, a precizat Sergiu Schipor, membru LSE. Intrarea se va face pe baza carnetului de student.

Petrecerea va continua in Club Coopers ,incepand cu ora 22.00, iar intrarea se va face pe baza de bratara si donatie minima de trei lei.