Luni, 13 octombrie a.c., la ora 10:00, la Ateneul Tătărași a avut loc prima ediție a „Campaniei de sensibilizare a opiniei publice privind problematica reintegrării sociale a deținutilor”.

La întâlnire s-au discutat problemele importante cu care se confruntă deținuții după ce sunt eliberați în readaptarea la viața pe care o aveau înainte: neacceptarea în societate, lipsa unui adăpost și a unei slujbe care să-i permită un minimum necesar auto-susținerii. Pentru ca cei prezenți în sală să aibă o idee mai amplă despre realitatea situației deținuților, organizatorii au realizat și un filmuleț de scurt mentraj în care se prezentau aspecte din viața din închisoare.

„Cu toții avem idee cum arată un penitenciar, cu toții cam știm cine ajunge la penitenciar, mai puțin ne pasă ce se întîmplă cu cei care ies din detenție”, a declarat cms. șef Marius Vulpe, director al Penitenciarului Iasi.

Pentru a da un exemplu clar al posibilităților pe care le au deținuții după ce ies din închisoare, o trupă de foști pușcăriași au ținut un concert live timp de oră.

„Ce așteptăm noi din partea comunității locale? Așteptăm propuneri care să ajute la implicarea societății civile în actul de reintegrare socială celor ce părăsesc penitenciarul”, a declarat cms. șef Carmen Matei.

Ziua de 13 octombrie a fost sărbătorită atît ca „Ziua educației non-formale” cît și ca cea în care se împlinesc 25 de ani de la adoptarea Recomandării nr.R(89)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, act care vorbește despre activitatea reintegrării sociale a foștilor deținuți. Astfel de manifestări s-au susținut în toate unitățile de deținere din tară.

Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Administraţia Naţionala a Penitenciarelor, Penitenciarul Iaşi si Serviciul de Educaţie şi Asistenţa Psihosocială al unității de detenție ieșene.