Miercuri, 21 noiembrie a.c.,  Liga Studentilor de la Facultatea de Agricultura a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinare „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USAMV) organizeaza impreuna cu sapte profesori proiectul intitulat „Biblioteca vie” in cadrul festivalului „Studentiada”. „Acest proiect este la prima editie. Cu acest prilej, cite doi profesori din fiecare facultate ne vor impartasi din experienta lor, pe tematici extracuriculare. Popularitatea profesorilor a fost principalul criteriu de selectie si majoritatea profesorilor de la USAMV sunt incantati de acest proiect”, a mai declarat Iulian Gabur, presedintele ligii. Intilnirea va avea loc in Bilioteca USAMV.

Printre profesorii care le vor vorbi studentilor in cadrul evenimentului „Biblioteca Vie” se numara asist. univ. dr. Florin Daniel Lipsa, profesor de Microbiologie si Fitopatologie, conf. univ. dr. Mihai Stanciu, profesor de Pedagogie si Psihologia Educatiei si sef. lucr. Dan Bodescu si profesor de Economie agrara si Economie rurala.

In perioada 19- 25 noiembrie a.c., Liga Studentilor de la Facultatea de Agricultura a USAMV, impreuna cu filialele  locale  ale Uniunii Nationale ale Studentilor din Romania (UNSR) vor participa la festivalul intitulat STUDENTIADA. In cadrul acestuia, studentii au posibilitatea de a participa la o gama larga de activitati, ce au drept obiective dezvoltarea capacitatilor intelectuale ale acestora, a spiritului de echipa, a activitatilor specifice studentesti si asociative si de asemenea la imbunatatirea comunicarii cu institutiile publice locale si centrale. Moto-ul acestuia este „Invata sa traiesti studenteste!”.