Miercuri, 5 noiembrie a.c., a avut loc ecologizarea campusului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USAMV). Activitatea organizată de către Liga Studenților USAMV, a început de la ora 14.00 și a luat sfîrșit la 16.00.

Studenții au strîns toate frunzele și gunoaiele din campusul universității. La începutul acțiunii a fost un număr descurajant de studenți, dar pînă la sfîrșit s-a strîns aproape 75 de participanți. Ora a fost aleasă de către președintele ligii, Andrei Mihai Gafencu, din cauza faptului că în acest interval orar majoritatea studenților USAMV aveau pauză, astfel oferind prilejul tuturor doritorilor de a participa. „Este un număr de studenți la care ne așteptam, avînd în vedere că ne aflăm în perioada colocviilor. Ca în fiecare an sînt mulțumit de cum s-a manifestat toată acțiunea. În niciun an nu a durat mai mult de două ore”, a specificat Andrei Mihai Gafencu, președintele Ligii Studenților USAMV.

Și studenții s-au dovedit a fi încîntați de idee, care, conform, organizatorilor, au combinat distracția cu utilul.

„Este un lucru foarte benefic pentru studenții din campus. În primul rînd că de fiecare dată a rămas foarte frumos după terminarea ecologizării și în al doilea rînd e o acțiune în care ne și distrăm, cunoaștem persoane noi. Este o muncă în echipă, iar asta ne ajută să socializăm mai mult cu colegii noștri. Într-adevăr, anul trecut a fost un număr mai mare de studenți, dar ne declarăm mulțumiți și anul acesta”, a mentionat Izbanț Mihai, student în anul al IV-lea al USAMV.

La sfîrșitul ecologizării participanții au fost recompensați cu un pahar de vin.