În perioada 10-14 noiembrie a.c., cei care doresc să doneze sînge sînt aşteptaţi la Centrul de Transfuzie din Iaşi într-o acțiune organizată în cadrul campaniei „Donează sînge! Fii erou”, organizată de Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi.

Cei 87 de voluntari de la Universitatea „Grigore T. Popa” sînt la dispoziţia participanţilor, ajutîndu-i pe aceştia cu informaţii despre modul în care se realizează donarea. Traseul pe care trebuie să îl parcurgă orice posibil donator este: realizarea unei fişe de donator la parterul Centrului de Transfuzii, completarea unui formular tip, măsurarea greutăţii corporale, nivelul hemoglobinei şi al tensiunii arteriale.

„Campania este una benefică pentru că, în ultimii ani, în ţara noastră, numărul de unităţi de sînge scade. Zilnic se amînă foarte multe operaţii, atît în ţară dar mai ales în nordul Moldovei din această cauză. Fiecare picătură de sînge donată contează, iar lipsa acestuia ne afectează pe toţi. Astfel, trebuie să cunoaştem criteriile esenţiale pentru a dona. Consider această activitate ca fiind una dintre cele mai importante campanii de informare şi mobilizare a populaţiei ieşene”, a declarat Loredana Curecheriu, studentă la Facultatea de Medicină Generală şi una din coordonatoarele proiectului.

Proiectul a debutat duminică, 9 noiembrie a.c., atunci cînd studenţii de la Medicină Generală şi Dentară au împărţit pliante conţinînd criteriile ce trebuiesc întrunite de un posibil donator la căminele din Copou şi Tudor. Anul acesta, evenimentul se realizează în colaborare cu centrele universitare care fac parte din Federaţia Asociaţilor Studenţilor în Medicină din România.