Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi (ASFI) organizeaza maine, 7 decembrie si joi, 8 decembrie, doua concerte caritabile de colinde. Concertele fac parte din campania umanitara “Arata ca-ti pasa!”, aflata la a V-a editie. Primul concert va fi sustinut la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, in sala “Iustin Moisescu”, de la ora 20.00, cand vor concerta Corul Academiei de Arte, Corul “Mitropolit Iosif Naniescu” si Corul Trysaghion. Al doilea concert se va desfasura in Aula Bibliotecii Central Universitare din Iasi (BCU), de la ora 19.00 si vor concerta Corul ASFI, Ruxandra Tomulesei si Corul “Mitropolit Iosif Naniescu”.

Scopul acestei campanii este de a aduce un ajutor in preajma sarbatorilor pentru 25 de copii de la Centrul de Zi Ciurea si pentru 25 de familii de batrani nevoiasi de la parohia ”Gheorghe Lozonschi” . De asemenea, se doreste “oferirea unui suport moral, financiar, material si sensibilizarea opiniei publice cu privire la problemele existente in societatea care ne inconjoara, iar cand spun probleme ma refer la acele categorii defavorizate reprezentate de copii si batranii, cei mai vulnerabili si cei mai neajutorati”, a declarat Mircea Meriacri, presedinte al Asociatiei Studentilor Francofoni din Iasi.

In cadrul proiectului “Arata ca-ti pasa!” s-a organizat o tombola a carei extragere va avea loc pe 8 decembrie , la BCU, in urma careia participantii pot castiga premii in valoare de 1000 de lei oferite de sponsorii ASFI. Pentru a participa la tombola, doritorii trebuie sa cumpere un bilet in valoare de 3 lei. “Din aceasta strangere de fonduri obtinuta in urma vanzarii biletelor, vom merge la copi si batrani cu pachete. Publicul tinta este format din studenti, insa am luat legatura cu persoane din mediul universitar, artisti si cu persoane din toate categoriile de varsta”, a adaugat Andreea Leonte, coordonator al departamantului Fundraising.

Pachetele pentru batrani vor contine alimente de baza, precum zahar, faina, ulei, iar cele pentru copii jucarii si dulciuri. Pe data de 10 decembrie, membrii ASFI vor desfasura activitati speciale pentru copii de la Centrul de Zi Ciurea. Pe parcursul zilei, ei se vor uita la desene animate la Centrul Cultural Francez, vor merge in vizita la Gradina Botanica si Muzeul Naturii, vor lua pranzul si se vor juca impreuna. Pe data de 11 decembrie, Corul ASFI si membrii asociatiei vor merge la colindat batranii nevoiasi si le vor darui pachete.

Pe parcursul celor doua concerte, “vor exista urne personalizate pentru oamenii care vor simti la un moment dat ca isi permit si pot sa ofere o parte din resursele lor financiare si categoriilor defavorizate”, a sustinut Mircea Meriacri. In 2010, Asociatia Studentilor Francofoni din Iasi a demarat in cadrul campaniei “Arata ca-ti pasa” un concert cartitabil de colinde ce a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor. Intrarea la cele doua concete este libera.

Andreea Dumitru

Andreea Nicoleta Rusu