Expoziția de pictură „Trecut-prezent-viitor. Arte vizuale la Iași”, organizată de profesorii și absolvenții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie 2016 – 16 ianuarie 2017, în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), corp A.

Evenimentul expozițional a fost inaugurat cu prilejul Zilelor Univeristății Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), iar vernisajul a avut loc miercuri, 16 noiembrie, începînd cu 18.00. Au prezentat prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin de la TUIAȘI si prof. univ. dr. Petru Bejan de la UAIC.

„Proiectul este realizat în baza unui acord de parteneriat semnat între TUIAȘI, UNAGE și Casa de Cultură «Mihai Ursachi» a Municipiului Iași, în sensul reluării tradiției de colaborare directa între primele instituții de învătămînt superior din Romania, din domeniul științelor și ingineriei, al medicinei, filosofiei, dreptului și literelor, dar și al artelor frumoase, instituții universitare înființate la Iași în 1860, prin decretele semnate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, a declarat lect. univ. dr. Cristian Ungureanu, de la UNAGE.

Proiectele expoziționale din Galeria de artă modernă și contemporană „Sala pașilor pierduți” din Palatul Universității Iași sînt curatoriate de o echipă formată din dr. Maria Bilasevschi, critic de artă (Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, lect. univ. dr. Cristian Ungureanu, asist. univ. dr. Smaranda Bostan (UNAGE).

Sursa foto: Șerban Doroftei