Vineri, 29 martie, începînd cu ora 11.00, în Aula Academiei Române – Filiala Iaşi profesorul Vasile Işan va susţine conferinţa cu tema „BRICS şi ordinea economică mondială”. Aceasta face parte din seria evenimentelor lunare ale instituţiei ieşene, intitulate „Prelegeri academice”, şi este destinată publicului larg.

„Conferinţa va fi susţinută de prof. univ. dr. Vasile Işan, un adevărat cărturar, cu o activitate impresionantă în domeniul Economie şi Relaţii internaţionale, şi promite să trateze un subiect de actualitate şi de maxim interes în aceste timpuri”, a declarat Manuela Gheorgheş, inspector de specialitate în cadrul filialei Iași a Academiei Române.

Conferinţele lunare sub genericul „Prelegeri academice” sunt destinate unui cerc mai larg de auditori şi, potrivit organizatorilor, „prin plaja largă de subiecte abordate, se doresc a fi un dialog al ştiinţelor şi umanismului”.

BRICS este o organizație internațională din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Etiopia, Iran și Emiratele Arabe Unite. A fost fondată în 2010, prin aderarea Africii de Sud. Țările BRICS sînt considerate în mare un rival geopolitic al Blocului G7 compus din state cu economiile avansate.

Prof. univ. dr. Vasile Ișan este cadru didactic la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). În perioada 2008-2016 a fost rector al UAIC.

Sursă foto: www.iasi.travel