In perioada 30 noiembrie – 4 decembrie a.c., Academia Romana Filiala Iasi organizeaza Conferinta Internationala „Societatea bazata pe cunoastere – cercetari, dezbateri, perspective”.

Sesiunile de lucrari se vor desfasura incepand de miercuri, 30 noiembrie a.c., ora 10:00, in Aula Filialei Academiei Romane din Iasi, dar si in Sala mica de conferinte a Filialei, aflate pe bd. Carol I, nr. 8.

„Conferinta noastra este foarte generoasa, cuprinzand cercetari de ultima ora din domeniul stiintelor umaniste si social-politice. Exista in clipa de fata o structura a programului care ne indreptateste sa afirmam ca avem 159 de inscrisi, deci vor fi 159 de comunicari pe sectiuni ce se vor desfasura in paralel si pe sectiuni care se vor desfasura in plen. Avand in vedere temele cu care s-au anuntat participantii, am toata convingerea si toata indreptatirea sa sper ca va fi cu adevarat o reusita”, a declarat prof. univ.dr. Nicu Gavriluta, decanul Facultatii de Filosofie si Stiinte Social-Politice din cadrul UAIC si totodata, directorul acestui proiect.La aceasta conferinta vor fi prezenti 12 invitati din SUA, Germania, Italia, Grecia, Bulgaria si Republica Moldova, precum si 15 invitati de la universitati si institute de prestigiu din tara.

In cadrul acesteia vor fi abordate teme de cercetare specifice epistemologiei si filosofiei stiintei, eticii si filosofiei politice, antropologiei si studiilor culturale, psihologiei si stiintelor educatiei dar si teoriei si practicii economice.

Cele mai bune lucrari ale conferintei vor fi publicate intr-un volum special al „Rethinking Politics for the Knowledge Society”, revista cu specific stiintific-umanist.

Conferinta are loc in cadrul unui proiect cofinantat prin intermediul Programului Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Aceasta este organizata in colaborare cu Institutul de Cercetari Economice si Sociale „Gh. Zane” Iasi, Universitatea de Nord din Baia Mare si cu Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice din cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi.

Roxana Hraniciuc