Ieri, 11 noimbrie a.c. , de la ora 09.00, in sala Senatului din corpul Rectorat al Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi” (UTI), a avut loc “Al treilea Simpozion de Istoria Invatamantului si Stiintelor Tehnice” din Iasi. Evenimentul a fost organizat in colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Filiala Iasi a Academiei Romane, Muzeul Stiintei si Tehnicii din Iasi si Revista „NOESIS” a Academiei Romane. Presedintele Onorific al Simpozionului a fost prof. dr. ing. Ion Giurma, rectorul UTI, iar co-presedintii au fost prof. Horia-Nicolaescu Teodorescu, m.c. Academia Romana, prorector in cadrul Departamentului Relatii Internationale si Imagine Universitara de la UTI si conf. Mihai Dorin de la Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic.

Politehnica, printre primele 12 universitati din tara

Evenimentul a fost deschis de conf. Mihai Dorin, care l-a invitat pe rectorul universitatii sa spuna cateva cuvinte: “Despre istorie nu o sa va vorbesc, pentru ca sunt specialistii, insa am sa spun ceva despre prezent. In prezent, universitatea tehnica se afla intr o stare buna sau chiar foarte buna. Cu toate ca ne afla intr-o perioada in care toata lumea vorbeste de criza, noi consideram ca avem o situatie financiara buna, dar nu numai. Avem o situatie buna din urmatoarele motive: in urma clasificarii facultatilor, universitatea tehnica a obtinut o pozitie care ne onoreaza, in primele 12 universitati din tara, din peste 100 de universitati. In afara de asta au fost ierarhizate si programele de studii si s-a dovedit ca universitatea noastra este una omogena, are 14 domenii de studii, dintre acestea unsprezece fiind categoria A si trei sunt categoria B. Este o performanta pe care a atins-o universitatea, insa cel mai greu va fi sa se mentina aici cu ajutorul cadrelor didactice si a studentilor”, a declarat prof. dr. ing. Ion Giurma, rectorul UTI.

In continuare, conf. Mihai Dorin a vrut sa completeze ca “acest present care inscrie universitatea tehnica intr-o galerie selecta a universitatilor romanesti nu ar fi fost posibil fara generatiile de profesori si studenti care au cladit institutional, stiitific, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” pe parcursul a aproape 200 de ani”.

Simpozionul nu a mai cuprins doua sectiuni asa cum fusese programat datorita faptului ca multi dintre cei care trebuiau sa sustina lucrarile nu au putut fi prezenti. Inainte de a se da citire lucrarilor ramase, cei prezenti in sala au fost invitati sa vada expozitia intitulata “Mari personalitati ale stiintei romanesti: Petru Pone si Stefan Procopiu”, prezentate de muzeografele de la Muzeul Stiintei si Tehnicii, Monica Nanescu si Teodora Camelia Cristofor. Dr. ing. Monica Nanescu a prezentat lucrarea “Profesorul chimist C. V. Ghiorghiu. retrospective unei cariere universitare de exceptie: “ Incerc sa aduc in vederea dumneavoastra o alta personalitate, profesorul Ghorghiu care a lasat urmasilor o zestre stiintifica si culturala de care ne bucuram si speram ca va fi dusa mai departe.”

In cadrul simpozionului au mai fost prezentate si lucrarile “Contributia profesorului Stefan Procopiu la infiintarea invatamantului ethnic superior iesean” de muzeografa Teodora Camelia Cristofor, “Evolutia tehnologiei masinii electrice” de muzeografa Lenuta Chirita, “Inginerie si modernizare” de conf. Dorin Mihai.

Simpozionul a fost organizat cu prilejul  Zilelor Universitatii Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iasi.

Alexandra Filip