Pe 17 octombrie, între orele 10.00-14.00, în Aula Academiei Române, Filiala Iași va avea loc simpozionul național cu participare internațională „Literația – competență fundamentală pentru învățare”. Evenimentul se desfășoară atît cu prezență fizică, cît și online, în cadrul ediției a III-a a proiectului Dialoguri despre Educație.
Pentru ediția din acest an organizatorii propun definirea conceptului de literație în accepțiunele sale generale, identificarea strategiilor de literație pentru învățare și discuții pe tema rolului digitalizării în educație. Printre invitații speciali se numără academicianul Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Maria de Lourdes Dionisio de la Mihno Univerity din Portugalia și prof. univ. dr. William Brozo de la George Mason Univerisity din Statele Unite ale Americii.
„Prezentarea mea din cadrul simpozionului se va concentra pe modalități de sprijinire a profesorilor din învățămîntul secundar în eforturile lor de a dezvolta competențele de lectură a adolescenților. În SUA, fiecare stat are propriul sistem educațional, astfel nu există o singură abordare. Totuși, multe state se bazează pe ceea ce se numește «știința lecturii», care include factori precum fonetica, fluența, vocabularul și înțelegerea textelor. Pentru a evalua eficiența abordărilor privind literația, SUA dispune de o evaluare națională numită NAEP (Evaluarea Națională a Progresului Educațional), iar fiecare stat are, la rîndul său, o evaluare proprie a competențelor de lectură. De obicei, atunci cînd rezultatele acestor evaluări nu corespund așteptărilor factorilor de decizie și liderilor din educație, abordările în predarea alfabetizării se modifică. Experiențele americane pot fi adaptate contextului românesc, prin investiții în formarea profesorilor și în dezvoltarea competențelor de literație ale elevilor”, a declarat prof. univ. dr. William Brozo, George Mason University, USA.
Simpozionul s-a desfășurat pentru prima dată în perioada 19-20 aprilie 2024, cu tema „Competența – potențial și limite.” A treia ediție continuă cu această serie și pregătește terenul pentru Conferința din 2026, precum și a volumul dedicat literației.
Sursă foto: www.acadiasi.org














Niciun comentariu