Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) organizează marți, 4 decembrie, începînd cu ora 12.00, a doua ediție a Atelierului de Scriere Academică, destinat studenților din anii terminali, dar și celor din anul al II-lea. Atelierul va avea loc în Sala „Ferdinand” a UAIC. Cei înscriși vor afla informații despre importanța scrierii academice, principii și reguli de bază de scriere academică, forme de citare, dar și detalii despre modul de concepere a unei lucrări de licență. Activitatea va fi moderată de conf. univ. dr. Ileana Oana Macari, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine al Facultății de Litere.

„Atelierul de Scriere Academică a pornit din dorința și nevoia studenților de a se informa mai mult asupra modului în care ar trebui să gîndească o lucrare de licență. Elementul de noutate pe care această ediție îl aduce este că vom avea ca invitată și o studentă doctorandă în anul I, care o să încerce să răspundă la întrebările cele mai frecvente ale studenților”, a declarat Paula Andreea Toderașcu, coordonator al Departamentului Educațional al ASFI.

Anul trecut ASFI a organizat prima ediție a atelierului, o ediție-pilot, la care au participat circa 30 de studenți.

Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi este o organizaţie non-guvernamentală înființată pe 6 noiembrie 2001, la inițiativa lectorului de limba franceză a Facultății de Litere din Iași, Nathalie Duplaissy, și a mai multor studenți de diferite naționalități. ASFI este azi cea mai veche organizație studențească de profil francofon din țară.

Sursă foto: www.uaic.ro