Mi-am dorit să fiu de toate. De aceea, zilele mele libere sau orele de după școală se transformau în ore de pictură, teatru, voluntariat, prim-ajutor. Eram în clasa a IX-a cînd mi-am promis că asta voi face, cînd am împărtășit cu mama dorința mea și planurile de viitor.

Nu mă visam cine știe ce persoană importantă, doar că de mică eram fascinată să repet după comentatorii sportivi. Deși nu îmi plăcea sportul, adoram dinamica cu care aceștia comentau un meci. De la dorință la faptă nu era foarte mult de mers, însă timiditatea cu care priveam lumea, cu care îmi împărtășeam gîndurile, mă făceau să cred că nu voi reuși niciodată în acest domeniu. Și a început o luptă între cele două persoane din mine. Nu m-aș fi văzut făcînd altceva, și nici nu cred că altceva ar fi reușit să stingă energia pe care o aveam. Îmi doream să cunosc oameni, să călătoresc, să învăț, dar cel mai important, îmi doream să fiu curajoasă. Și am reușit!

Mi-am transformat studenția în cei mai frumoși ani, în ani de muncă, în ani de distracție, în momente în care am cunoscut cei mai frumoși oameni. Asociația Studenților Jurnaliști și Serile Filmului Românesc sînt doar două cele mai importante proiecte din această perioadă. Oamenii pe care i-am întîlnit acolo, dar și pe cei pe care i-am întîlnit prin intermediul lor, și-au pus o amprentă uriașă asupra mea. Și toată această perioadă m-a schimbat în bine, m-a maturizat și m-a adus pe drumul pe care mi l-am dorit de mult timp. Împlinirile au venit nu doar de la locul de muncă din acest domeniu, ci și din transformările prin care am trecut.  Chiar dacă uneori oboseala sau nervii și-au spus cuvîntul, nu am făcut decît să mă bucur de un somn bun, iar a doua zi să o iau de la capăt.

Dacă sufletul tău îți spune că trebuie să fii aici, atunci fă-o! Vei avea parte de prieteni, de profesori care să îți fie alături, de experiențe pe care nu le vei uita. Dar nu uita că tu ești cel care are controlul asupra anilor tăi de studenție. Implică-te, mergi să cunoști oameni și lasă timiditatea la ușă. Încearcă, scotocește pînă găsești informațiile de care ai nevoie.

La Jurnalism nu există „nu pot”.