De 15 ani în sistemul non-profit, președinte și co-fondator al Asociației CIVICA din anul 2014, Alexandrina Dinga, ne-a vorbit în acest interviu despre începutul carierei de activist civic și despre cum au fost puse bazele asociației în care activează.

Din perspectiva dumneavoastră, ce înseamnă un cetățean activ, dincolo de proteste și petiții?

Cetățean activ înseamnă, dincolo de implicarea civică pe care ai menționat-o, o persoană care își cunoaște bine drepturile și responsabilitățile și acționează în concordanță cu ele. Adică știe ce să ceară autorităților și cînd să ceară autorităților sau cînd un drept este încălcat. Și, da, un cetățean activ e un cetățean care se uită și dincolo de ușile apartamentului în care locuiește. Se uită și la spațiul public, se uită la societate, la ce se întîmplă și se întreabă cum poate să contribuie.

Dacă ați defini în mod realist puterea cetățeanului în România de astăzi, cum ați formula-o?

Are cu siguranță foarte multă putere și cred că de cele mai multe ori nu sîntem conștienți de asta. E strîns legată de accesul la informații, de ideea asta de a-și cunoaște drepturile și responsabilitățile. Dar mai e un aspect. Puterea e legată și de capacitatea de a lucra cu alții. Adică să îți dai seama că în anumite momente, dacă vrei să schimbi ceva sau să îmbunătățești ceva, e important să nu acționezi singur, ci să atragi și alte persoane pentru o cauză sau un subiect care te preocupă. Deci avem puterea și cred că de cele mai multe ori ne dăm foarte ușor puterea și ne gîndim că puterea noastră e doar în momentul votului. Că atunci, practic, avem ștampila în mînă să o punem pe cei care ne vor reprezenta interesele. Între momentele astea de vot noi avem la fel de multă putere, doar că o neglijăm. Și ni se pare că odată ce am dat votul nostru unui decident politic e suficient ca el să decidă în numele nostru. Însă, de cele mai multe ori, e nevoie ca noi să rămînem vigilenți și activi și între momentele astea în care avem puterea oficial, să rămînem activi prin implicare civică. Dacă nu verbalizăm sau nu ne formulăm anumite nevoi și interese, ei probabil că nu au cum să le cunoască. Și atunci e nevoie de coalizare, de implicare, de a spune ce ne preocupă.

Ce ar trebui să devină inacceptabil chiar și pentru un cetățean apatic?

Păi aici lucrurile sînt destul de simple. Unu: nu trebuie să acceptăm lipsa de răspuns, pentru că, așa cum menționam mai devreme, noi ne-am ales niște reprezentanți ca să aibă grijă de interesele și nevoile noastre. Poate că nu au capacitatea să răspundă tuturor, dar, într-o formă sau alta, trebuie să găsească o cale să răspundă.

Lipsa de răspuns, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă. Lipsa de transparență este inacceptabilă. Lipsa de consultare a cetățenilor în proiectele importante este inacceptabilă. Lucrurile astea care țin de comunicare, de implicarea cetățeanului în decizia publică, de transparență, eu le consider ca fiind inacceptabile chiar și pentru un cetățean apatic.

Cu cît o administrație este mai atentă la solicitările și la vocea comunității, cu atît ea va avea mai mult de cîștigat. Și inclusiv acei oameni apatici pot deveni oameni mai buni, mai activi, pentru că, de fapt, orice cetățean, orice om, e o resursă pentru administrație, dacă știe să o privească în felul ăsta și s-o valorifice. Un om care îți transmite o solicitare sau o nemulțumire deja e un om care e interesat de ceva.

Care este cea mai valoroasă lecție pe care v-a oferit-o colaborarea cu cetățenii obișnuiți?

Colaborările noastre sînt cu cetățeni în sensul larg, cu grupuri civice și cu alte ONG-uri. E parte din misiunea noastră ideea asta de a colabora și o promovăm în foarte multe contexte. E esențială, pentru că simțim că doar prin colaborare putem să avem un impact mai mare. Dacă alegem să facem lucrurile singuri, impactul nostru este destul de redus. Ideea de a lucra la firul ierbii, cu cetățeanul simplu, este extrem de valoroasă, pentru că e omul care resimte cel mai bine și cel mai puternic diverse reguli care țin de oraș sau de sat, și e important pentru noi, ca ONG, să rămînem ancorați și conectați constant la aceste nevoi și la cetățeanul de rînd.

Din interacțiunea cu cetățenii cred că am mai învățat cum să avem răbdare unii cu alții. Noi ca activiști civici, care poate avem un pic mai multă experiență, cred că avem această responsabilitate – să ne uităm la ce ne unește, dincolo de diverse diferențe care există între noi, și să construim încredere. Dacă e să ne uităm un pic și la ce s-a întîmplat în contextul electoral al ultimilor ani, la cît de polarizată e societatea, e nevoie să construim această încredere, învățînd să ne uităm mai mult la ce avem în comun, la ce ne unește și nu doar la ce ne desparte.

În 2003, ați început studiile la Facultatea de Biologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În ce măsură studiile au modelat felul în care înțelegeți comunitatea, mediul și activismul civic?

Eu mi-am început cumva zona asta de implicare în timpul facultății. M-am implicat în cadrul Asociației Facultății de Biologie. A ținut și ține de profilul meu uman dorința asta de a face lucruri concrete, de a vedea rezultate. Îmi amintesc că de prin anul al II-lea cu colegii din Asociația ,,Tinerii Ecologi Români din Iași” (TERIS), am organizat campanii de plantare, campanii de ecologizare, campanii pentru zona de colectare selectivă a deșeurilor și am avut foarte multă satisfacție să văd că am, pe de o parte, capacitatea să mobilizez oameni și oamenii ăștia, care lucrează împreună, reușesc să producă niște mici schimbări în comunitate. Alea au fost momentele în care s-au plantat semințele pentru implicare și pentru activism.

Sigur că astăzi activismul meu s-a transformat foarte mult. Pentru că am trecut într-o zonă, să zicem, combativă. În timpul facultății nu interacționam foarte mult cu autoritățile. Nu aș putea să zic acum cît de mult m-a influențat, dar cu siguranță că au avut o influență și facultatea, și mediul în care mi-am pus bazele teoretice. Pentru că astăzi, ca profesionist, mă uit la societate prin lentila asta civică, dar și prin lentila de om preocupat de mediu, de schimbări climatice, de viitor.

Cred că a urmat mai târziu, prin 2013, o etapă de frustrare; cam pe atunci a apărut și CIVICA.  A fost momentul în care s-au tăiat toți teii din centrul orașului, fără consultare publică. Atunci a încolțit ideea de a pune bazele unei organizații care să lucreze pentru transformările pe care ni le dorim în comunitate și oraș, pe termen mediu și lung.

„Nu poți să-i ceri unuia să fie transparent, dar tu, ca entitate, să nu fii transparent”

Care sînt principiile-cheie care ghidează activitatea asociației și modul în care vă raportați la autorități și cetățeni?

Mă întorc la ideea de colaborare. E ceea ce promovăm de cîțiva ani foarte puternic. Ideea asta de-a lucra mai mult împreună, dacă vrem să generăm impact și rezultate sistemice. Ținem foarte mult, de asemenea, la ideea de transparență și o cerem în cît de multe contexte putem noi – și de la administrație, dar și de la alți actori cu care colaborăm și de la noi. Adică nu poți să-i ceri unuia să fie transparent, dar tu, ca entitate, să nu fii transparent.

Dacă e să mai spun un singur lucru, ar fi participarea publică. Ideea de implicare și de participare este extrem de valoroasă, dacă vrem societăți mai bune, comunități mai bune, orașe mai bune în care să trăim. Fără participare nu se poate. Și mai credem și în ideea de echitate, egalitate, adică să ne asigurăm că nu rămîn oameni în urmă și mai ales oameni din grupuri vulnerabile sau anumite tipuri de minorități.

Cum gestionați dialogul cu instituțiile atunci cînd întîmpinați rezistență sau lipsă de transparență?

Ne-am izbit și de situațiile astea de lipsă de dialog, lipsă de transparență. Acum nu mai sîntem în astfel de situații, pentru că deja vorbim de o relație cît de cît de încredere cu administrația locală și avem un dialog cît de cît constant. Dar în situațiile în care noi ne-am confruntat sau în care vedeam că există lipsă de transparență și dialog, cred că a fost important de văzut și de ce apare asta – este rea voință și nu vrea cineva să îți comunice și o face în mod intenționat sau e o neînțelegere. Și ce am remarcat e că tot dialogul e calea cea mai sănătoasă.

Eu zic că totuși am depășit etapa aia în care administrația se comporta foarte evident cu niște rea-credință, dar cred că unii dintre noi uităm, în momentul în care ne raportăm la anumite instituții, că, de fapt, acele instituții sînt ale noastre. Instituțiile sînt pentru a ne proteja și sînt în serviciul nostru. Și de asta zic poate că și noi ar trebui să ne uităm un pic la atitudine și să fim mai atenți la modul în care adresăm o întrebare că, dacă e lipsită de respect, s-ar putea să te i ca răspuns cu o ușă în nas.

Care este proiectul pe care l-ați iniția mîine, dacă ați avea resursele necesare?

Sînt mai multe. E greu să aleg unul. Mi-ar plăcea foarte mult să existe un centru care să aibă ca principală preocupare ideea asta de a consulta pe toate deciziile importante cetățenii, dar a-i consulta real. O clădire în care tu, ca cetățean, știi că te poți duce oricînd să pui întrebări sau să vii cu idei de soluții și să existe un grup de oameni, de la sociologi, antropologi, statisticieni care sînt conectați constant la nevoile din comunitate prin consultări, ateliere, evenimente informative, educative, informative-educative.

Doi – ar fi în zona asta de mediu și conectat la ce facem noi în prezent. Aș vedea spațiile de joacă cu mai multă vegetație, toate spațiile de joacă din Iași, pentru că odată ce aduci acolo mai multă vegetație, poți să atragi mai mulți oameni și așa contribui mult și la a construi comunități. Aș vedea, în general, natura mult mai susținută, natura sălbatică și aș încuraja mai mult oamenii să petreacă timp în natură.

Visăm și la un centru comunitar, de data asta noi, ca organizație, care să găzduiască mai multe ONG-uri, grupuri civice, oameni pasionați și preocupați de comunitate. într-un spațiu unde se întîmplă foarte multe dezbateri, foarte multe discuții despre provocările care există în comunitate, despre idei de soluții, despre ce putem să facem noi.

Care este cel mai de succes proiect civic desfășurat pe plan local și de ce?

Sînt acele proiecte care au adus la aceleași masă atît cetățenii, cît și specialiștii, fie că vorbim de arhitecți, artiști, dar și oamenii din administrația publică și inclusiv din zona privată. Cred foarte mult că genul ăsta de proiecte care ne aduc împreună, cu perspective diferite, au reușit să scoată la lumină idei foarte, foarte valoroase și cred că au contribuit un pic și la niște schimbări de mentalitate. 

Legat de modul în care vedem spațiul public, rolul nostru ca cetățeni în oraș și atașamentul pe care cred că noi, ca cetățenii, îl construim față de un loc, e strîns legat de relațiile pe care le construim. Proiectul PIIC, ,,Programul pentru Implicare și Inovare Civică” a creat context ca niște oameni să se cunoască și să ajungă să facă chestii foarte, foarte faine pentru comunitate.

Ce înseamnă, în esență, „NeReprezintă”? Cît de utilă este?

Păi e printre primele proiecte ale noastre, de prin 2014-2015. Din păcate, platforma nu mai e activă. A ținut foarte mult de ambițiile noastre de a transparentiza ceea ce fac aleșii politici și e proiectul prin care am monitorizat foarte atent activitatea consilierilor locali de la acel moment. Am reușit să facem asta vreo două mandate, adică vreo opt ani de zile. Și am văzut și impactul. A fost foarte interesant să vedem consilieri locali care în ședințe exprimau ideea asta: „Acum trebuie să fim atenți și ce zicem și ce vorbim noi aici, pentru că este o organizație care ne monitorizează activitatea”.

E un proiect în zona de watchdog, adică din sfera asta de cîine de pază al democrației. Extrem de valoros pentru noi la acel moment de start, dar pe care, din păcate, nu l-am mai continuat. Dar cine știe, poate vor fi alții care își vor dori să ducă mai departe povestea asta.

Cum se adaptează asociația la noile tipare de mobilizare civică, mai ales în mediul digital? 

Cred că ne-am adaptat, dar încă mai avem de învățat. Încă avem de învățat să ținem pasul cu toate noile tehnologii, inclusiv să folosim inteligența artificială. Dar altfel noi folosim destul de mult rețelele de socializare pentru comunicarea cu publicul larg și cu cetățenii. Ne străduim, pe cît putem, să adaptăm comunicarea și mesajele noastre pentru un public cît mai divers. Ne preocupă în prezent să targetăm mai mult tinerii; poate și asta înseamnă o traducere a mesajului. Traducere în sensul de simplificare mai puternică, mai mult pe vizual, mai mult pe video decît pe text.

E pe lista noastră de preocupări să construim și să dezvoltăm canale de dialog cît mai eficiente cu comunitatea largă, dar și cu tinerii, că pînă la urmă viitorul e strîns legat de ei. Ne preocupă mult ca semințele astea civice legate de societate să fie puse în primul rînd în zona tinerei generații. Și credem, în același timp, dincolo de comunicarea asta digitală, că este extrem de valoroasă comunicarea offline.

„ONG-urile nu fac profit, dar și ele gestionează resurse și bugete”

În 2007 ați început să lucrați pentru o corporație internațională, în Departamentul de comunicare. Cum ați perceput diferențele dintre modul de lucru corporatist și cel al organizațiilor civice sau non-profit?

Diferențele sînt mari. Prima mare diferență constă în faptul că lucrezi pentru o entitate care vrea să facă profit, spre deosebire de un ONG, care lucrează pentru schimbare socială. ONG-urile nu fac profit, dar și ele gestionează resurse și bugete. Noi nu vindem ceva, ci facem proiecte și, ca mecanism de funcționare, accesăm granturi sau sponsorizări sau donații din comunitate.

Imagini de la replantarea teilor, în centrul Iașiului

Cum s-au schimbat relațiile dintre societatea civilă și administrația locală în urma protestelor pentru tei? 

Cred că astăzi e mai multă deschidere. Administrația e mult mai conștientă de nevoia asta de a implica cetățeanul în decizia publică, de a organiza consultări publice într-o manieră cît mai autentică. Dar cred că vorbim de o relație într-un proces de maturizare. Adică observăm deschiderile din zona administrației în foarte multe momente, dar în continuare mai sînt și blocaje. Nu aș spune că e o relație disfuncțională astăzi între societate civilă și administrație. Nu e deplin funcțională, dar nici disfuncțională. La mijloc.

Cred că problema e legată de lipsa asta de continuitate, poate, pe anumite mecanisme de dialog și colaborare. Uneori simțim că această colaborare depinde mult prea mult de anumiți oameni și mai puțin de instituții și că avem nevoie să gîndim niște mecanisme stabile, care să consolideze relația între cetățeni, ONG-uri și administrație.

În ce măsură considerați că „Mișcarea pentru tei” a creat un precedent pentru alte inițiative civice din Iași?

Povestea noastră cu teii de la Iași a fost înainte de protestele cu Roșia Montană, care au fost la nivel de țară. Era o chestie cumva inedită, în sensul în care o mînă de cetățeni s-au revoltat pe administrație. Am avut norocul să atragem în demersul nostru persoane care țin și de mass-media, dar și persoane cu mai multă vizibilitate de la nivel național, care au dus mesajul nostru mai departe. Și da, cred că am reușit să creăm un precedent.

Eu vreau să cred astăzi că administrația nu mai este sau nu își mai permite să fie arogantă, așa cum s-a întîmplat în momentul 2013, pentru că au fost niște răspunsuri foarte arogante legat de solicitarea noastră de a replanta teii. Cred că aroganța pe care am văzut-o atunci în rîndul administrației ne-a ambiționat și mai tare să nu renunțăm. Pentru că am avut nevoie de doi ani de zile să convingem decidenții politici de la acel moment să replanteze tei în centru. Și astăzi, teii pe care îi vedem în centrul Iașului sînt rezultatul implicării civice de la momentul 2013-2015. Iar teii au crescut foarte, foarte frumos. Au făcut zece ani acum, în decembrie, de cînd au fost plantați.

Ce înseamnă binele public într-o țară în care binele comun este adesea ultima prioritate? 

Poate că nu e verbalizat în felul ăsta, dar pînă la urmă, ceea ce fac, cel puțin teoretic, instituțiile, este pentru binele comun, nu? Sigur că sînt mai vizibili acei indivizi care din zona publică fac nereguli și pare că sînt mai mult interesați de binele personal decît binele comun. Și de aici această idee de a generaliza că e ultimul pe agenda publică.

Binele comun nu este ultimul, cu siguranță, ci cred că nu e comunicat suficient de bine. Fără bine comun nu avem cum să fim bine la nivel individual. Cred că de fapt asta avem nevoie să conștientizăm din ce în ce mai mulți. Și inclusiv noi, ca ONG, vrem să inspirăm mai mult asta, pentru că, pînă la urmă, tot ce facem noi ca organizație este pentru binele comun.

Date biografice

Alexandrina Dinga este o activistă preocupată de dezvoltarea comunităţilor şi guvernare deschisă. De la absolvirea facultăţii, a lucrat în mediul corporatist, guvernamental, în cel antreprenorial şi în cel educaţional, atît pe management de proiect, business development, strategii cît şi comunicare. În tot acest timp, a activat constant în societatea civilă, coordonînd şi dezvoltînd diferite campanii/proiecte de mediu şi civice în comunitatea ieşeană. Este unul dintre fondatorii Fundaţiei Comunitare Iaşi şi bursieră într-un program de pregătire în organizare comunitară finanţat de Departamentul de Stat al SUA (Professional Fellows Program, US, 2015).