Marți, 28 aprilie a.c., a avut loc premiera spectacolului „2 ore” la Teatrul Fix. Piesa prezintă trei situații criză în care cinci actori sînt puși față în față cu moartea, temă principală a spectacolului. Cele cinci victime se află în ipostaza de a alege cum își vor petrece ultimele două ore din viață, astfel încît unii dintre ei ajung să-și divulge pînă și cele mai bine păzite secrete. Un spectacol despre frică și moarte în regia lui Florin Caracala.

De ce un spectacol despre moarte?

Pentru că este una dintre marile teme ale omenirii, în general, nu doar ale teatrului. Moartea este ceea ce ne preocupă cel mai mult. Poate e și un fel de pretext sau nu e, nu știu să spun acum. Cu toate că l-am regizat, am senzația că am văzut spectacolul acum pentru prima oară și nu îmi dau seama. Este despre moarte, despre cum se instalează moartea în noi. Eu am simțit cum se instala moartea în spațiul acesta.

De unde ideea de a pune în scenă un astfel de spectacol?

Este o documentare pe care o fac la doctorat. De doi ani de zile lucrez la asta și la felul în care oamenii din zilele noastre se mai raportează la teatru și la actul artistic în general. Pornind de la lucrul acesta, am ajuns la cum ne mai raportăm la temele fundamentale ale omenirii și ale teatrului în particular și atunci am ajuns la spectacolul acesta. Voiam să văd prin ce stări trece omul din fața scenei cînd vede cum se instalează moartea.

Cît timp au durat pregătirile pentru spectacol?

De un an și ceva, aproape doi ani îl aveam în gînd, doar că am pus conceptul cap la cap în octombrie anul trecut, iar de la jumătatea lui ianuarie, lucrez la spectacol.

Ați întîmpinat dificultăți?

Am avut blocaje în care am intrat, mă refer la mine, și din care am reușit să ies într-un fel sau altul. Într-adevăr, mi-a luat mai mult timp să fac spectacolul pentru că l-am făcut cu scenariu scris prin repetiții cu actorii, prin improvizații, prin interviuri, adică am folosit mai multe metode de a scrie textul și atunci a durat mai mult.

Care a fost mesajul pe care ați vrut să-l transmiteți, de fapt, prin intermediul acestui spectacol?

Să ne mai uităm un pic la noi. Atît! Nu cred că vreau chestii complexe!

Cît de bine credeți că au transmis actorii mesajul?

Au jucat fix cum trebuia, însă fiecare spectator alege și vede ce vrea. Eu am avut grijă să-mi pun toate semnele pe care a trebuit să le pun. De acolo, a fost treaba spectatorului din ce și cum a înțeles.

sursă foto: facebook