Vulcanul islandez al carui nume nu-l pot pronunta fetele de la stiri si care a acoperit tara de un val de panica, a dezvaluit in acelasi timp lacunele pe care le poseda marii nostri politicieni. O tara intreaga ii vede la televizor pe unii dintre cei mai importanti oameni din stat dindu-si cu parearea despre lucruri care le sint prea putin cunoscute. Prim-ministrul Emil Boc ii cere socoteala (cu toata seriozitatea) Ministrului Transportului: “de ce motoaree tancurilor din Afganistan…aaa…Irak nu sufera din cauza nisipului, iar avioanele sufera din cauza norului de cenusa?” Pe linga frecventa cu care se poarta astfel de discutii in Guvern, este de admirat si tendinta slujitorilor poporului de a gasi solutii chiar si pentru problemele care nu-i privesc. Apoi, este vorba si de caracterul cvasi-inteligent care-i este atribuit politicianului de sinele sau. Din moment ce ai intrat in politica, inseamna ca esti bun la toate la fel de bine, fie ca este vorba despre crosetat, arme nucleare sau cresterea viermilor de matase. Aceasta axioma romaneasca poate fi aplicata si vicevers: atunci cind nu stii sa faci mare lucru, intri in politica, pentru ca numai asa le vei depinde pe toate. Iar cei care se pricep cel mai putin la orice, sint exilati cu indiferenta in Parlamentul European, de unde nu vor mai putea sa ne deranjeze in vreun fel: vedeti exemplul de “succesuri” al Elenei Basescu si cel al binecunoscutului nea’ Gigi. Inca o dovada a infantilismului de care da dovada seful executivului romanesc este data de natura intrebarii, despre cine e mai puternic dintre tancuri sau avioane. Acelasi soi de intrebari il punea inepuizabil si copilul vecinilor mei de la bloc: “da’ Van Damme il bate pe Chuck Norris?”.

Anastasia Condruc