Se spune ca era chipes si tinea la oamenii lui. „Chiar daca a facut si unele fapte rele, Ceausescu a facut mai multe fapte bune” i-am tot auzind pe nostalgici vorbind pe la televizor. Nu l-am cunoscut. Revolutia m-a gasit cind aveam doar un an. Acum am suficienti cit sa-mi dau seama ca ceea ce a facut „Fiul Poporului” nu a fost o lupta pentru a face o societate socialista multilateral dezvoltata. Oricum, nu pot sa arunc piatra. Si de aceea nu-i judec si nu sint in pozitia egala cu acei oameni care au suferit in regimul comunist, ii inteleg si ii aprob. Dar declaratiile cu aplomb ca cei 42 de ani de suferinta nu au fost atit de grei si de umilitori nu le inghit. Bunastarea nu se rezuma numai la cita carne sau cite pachete de cafea erau in casa. Nu tine neaparat de Kentul oferit medicului pentru a primi pastile pe ascuns sau de Palmolive-ul pentru nevasta. Cel mai grav este ca demnitatea unui popor intreg a avut de suferit de pe urma unei „alegorii socialiste” impuse direct de la Bucuresti. Teama venita pe caile Securitatii si posibilelor represiuni in urma nesupunerii a dus la o mutilare absurda a tuturor celor care au avut de a face cu sistemul ceausist. Instabilitatea si frica chiar in propriile rude au dus, adesea, la crearea de alti monstri. Fenomenul „Pitesti”, centrele de reeducare de la Mairmaison, Balta Alba, Sighetul Marmatiei si Cimpia Baraganului au fost „lacasurile” in care au murit disidentii si au aparut noii membri ai sistemul de represiune. Transformarea victimei in calau a semanat cu o inchizitie moderna, dar mult mai nemiloasa. S-a construit Transfagarasanul, metroul din capitala, Portile de Fier, barajele hidroelectrice si s-au construit orase intregi. Unii numesc asta modernizare, insa una impusa. A inceput din Casa Poporului si din mintea unui cizmar coplesit de propriile idei fanteziste. Insa dureros este ca sint din ce in ce mai putini cei care isi aduc aminte de suferintele din acea perioada. Daca pensia este mica si daca salariile scad atunci pe vremea lui Ceausescu era mai bine: „Macar atunci aveai ce sa maninci si stiai cind ai sa primesti salariul”, o replica devenita deja un cliseu. Da, ar fi fost un salam Victoria in frigiderul Artic, „national product”, ai fi baut un Cico si ai fi consumat mai mult peste oceanic. Insa, in acelasi timp, citeva femei se automutilau pentru a scapa de o sarcina nedorita, altii mureau pe cimpia Baraganului pentru ca ar fi spus bancuri despre Elena Ceausescu, iar tinerii erau batuti, umiliti si „reeducati” pentru ca ar fi fost contra regimului. E inutil sa scrii un memoriu la adresa vechiului regim ca sa exemplifici toate relele produse. Atita timp cit inca vor mai aparea la televizor securisti in postura de aparatori ai societatii civile si vor avea legitimitate, pot sa apara zeci de „Raporte Tismaneanu”.

***

Peste noua zile este ziua de nastere a lui Nicolae Ceausescu. Numarati-i, rogu-va, pe cei care-i vor vizita, din nou, mormintul.

George Gurescu