E un prieten care imi alunga suparile, nervii, stresul sau plictiseala. Dar e si un dusman greu de invins. E o lupta permanenta intre mine si „ea”, o lupta greu de suportat. Am iubit-o la inceput, am laudat-o, am simtit ca e tot ce mi-am putut dori, dar timpul si-a spus cuvantul. Am zile cand o iubesc si zile cand o urasc. Am momente cand ii cer ajutorul, insa alteori as vrea sa nu existe. A reusit sa prinda in mrejele ei cu fiecare clipa un adolescent, o mama, un om al strazii sau un presedinte de tara.

Satisfactia dupa ce termini de fumat o tigara e asemeni unei victorii. E sentimentul care te face sa o aprinzi si a doua oara cu aceeasi pofta.

Apoi devine o rutina, o parte din tine. Ritual se transforma in banalitate. Tigara face parte din afacerile patronilor de cafenele, cluburi si pub-uri, chiar daca, teoretic, fumatul este interzis in locurile publice. Nefumatorii trag semnale de alarma, odata cu fumul din restaurante. Necazul lor se numeste fumat pasiv, iar placerea fumatorilor, viciu. Ca si in viata, orice „prieten” se poate transforma intr-un… dusman pe viata.

Angela Flocea