De la primii trei fulgi de nea s-au naruit soselele, au inceput sa derapeze cauciucurile, au ramas inzapezite masinile de deszapezire iar cei de la Salubris nu au gasit lopeti sa curete trotuarele. E normal, cine se astepta sa vina iarna la inceputul lui decembrie. Asa ceva e de neconceput…in emisfera sudica cel putin. In emisfera fara pinguini insa lucrurile se intampla mai degraba invers, adica prin decembrie ninge spre surpriza anuala a locuitorilor din aceasta parte de lume.

Romanul, prin traditie,  in fiecare an trebuie sa ramana inzapezit pe undeva : la mare, la munte, pe autostrada Transilvania sau la mama soacra in curte, dar e musai sa ramana undeva. Pentru pastrarea acestei sfinte cutume transmisa din generatie in generatie, romanul are grija sa aiba o masina cat mai neechipata cu putinta : se lasa cauciucurile de vara pe toate cele patru roti si bineinteles pe roata de rezerva, nu se cumpara lanturi ca e greu de scos fierul din mina si n-o sa-si ia romaniul lopata dupa el, ca doar nu e gropar. Plinul si-l face o data pe an, in caz ca ramane intepenit pe undeva sa fie sigur ca ingheata pana il scoate cineva in caz de intepeneala. Dupa care porneste la drum cu viteza si entuziasm. Si normal ca primii fulgi il intepenesc in mijlocul soselei, in pozitia „mortului in papusoi”.

Surpriza romanului prins in trafic e ca si autoritatile sunt la fel de pregatite sa nu intervina : utilajele de deszapezire, cate sunt, ori sunt defecte, ori nu au revizii facute, soferii lor au indigestie de la sarmalele de aseara, iar antiderapantul e scump si se imprastie doar sporadic cu lopata. Si uite asa ajunge romanul sa practice sportul national preferat : sa injure toate autoritatile care-i vin la gura.

Ca exercitiu de desclestare a gurii propunem o gura de tarie ieftina si urmatoarea varianta actualizata de plugusor : Sunt roman si am masina, / Desi n-am bani de benzina. / Merg cu ea din groapa-n groapa / Pana cauciucu-mi crapa,/ Iar cand vine iarna-n drum / Stau pe loc si trag un fum. / Roti de iarna, lant, lopata/ Nu mi-am cumparat, mai tata! / Nu credeam ca o sa toarne / In decembrie cu ninsoare!/  Si deszapezire, ioc / Ca n-are bani tatuca Boc. Sa va inzapeziti bine!

Iulia Oprisanu