Cea de-a doua ediție a evenimentului „Concertul de Anotimpul Nou” are loc pe 10 mai 2026, de la ora 19:30, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Evenimentul marchează 160 de ani de la încoronarea Regelui Carol I, prin valsuri, polci și marșuri interpretate de Iași Philharmonia Orchestra, sub bagheta dirijorului Aurel Bălae.
Sub titlul „160 de ani de Regalitate”, repertoriul concertului cuprinde lucrări semnate de nume emblematice precum Ion Ivanovici, Eduard Caudella, Ciprian Porumbescu, Alexandru Flechtenmacher și Gavriil Musicescu.
„Concertul este inedit, pentru că este singurul din România care sărbătorește noul an «natural», venirea primăverii. Fiind la cea de-a doua ediție a devenit un concert tradițional unic, așa cum este cel de la Viena, care sărbătorește noul an «convențional» cu compozitori austrieci (dinastia Strauss). Dar oricît de inedit ar fi titlul, sărbătorirea venirii primăverii și omagierea din acest an, nu ar avea imensa valoare patrimonială fără superba muzică de bal/salon compusă de compozitorii români care «concura» la acea vreme cu muzica vieneză”, a declarat Marius Aftaragaci, manager și fondator al Iași Philharmonia Orchestra.
Iași Philharmonia Orchestra valorifică patrimoniul muzical românesc prin concerte care aduc în prim-plan creații ale compozitorilor români.
Carol I este primul rege al României, care a urcat pe tron în 1866, moment care marchează începutul unei perioade de modernizare, în care cultura și muzica s-au dezvoltat semnificativ în România.
Sursă foto: umpcultura.ro











Niciun comentariu