Sîmbătă, 6 decembrie, de la 17:00, în Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” – Filiala Iași, Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), Lectoratul de Limbă Poloneză – Catedra de Slavistică „Petru Caraman” și Colegiul Național de Artă „Octavian Băncilă” Iași organizează Seara Culturală Poloneză – ediția a X-a.
„Scopul evenimentului este promovarea culturii poloneze în România și avem speranța că și de data aceasta va veni public foarte numeros”, a declarat lectorul universitar Dariusz Kasprzyk, unul din coordonatori proiectului.
Programul ediției 2025 va include colinde în limba polonă și dansuri tradiționale poloneze susținute de Ansamblul „Mała Pojana” din Poiana Micului (județul Suceava), coordonat de Agneșca Polacec, expoziții tematice realizate de studenții UAIC, momente de muzică vocală și instrumentală din creația compozitorilor polonezi, interpretate de elevi de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.
Pînă acum, șase ediții ale Serii Culturale Poloneze au fost organizate la Palatul Culturii din Iași , două la Palatul Braunstein din Iași și una la Muzeul Unirii – Complexul Muzeal Național ,,Moldova” Iași.














Niciun comentariu