(FLUXUL ORASUL, 15.00) SF.PARASCHEVA-SARMALE-PELERINI/ 60.000 de sarmale au fost pregatite de municipalitatea din Iasi pentru pelerini

(CUZANET,Iasi, 14 octombrie)- 60.000 de sarmale au fost pregatite pentru pelerinii care au asistat la slujba inchinata Sf.Cuvioase Parascheva. Sarmalele impartite la Cantina de Ajutor Social au fost insotite de mamaliguta, bere, vin si suc in functie de preferintele fiecaruia. Servirea sarmalelor trebuia sa inceapa imediat dupa degustarea lor de insusi presedintele PSD, Mircea Geoana. Din cauza aglomeratiei, invitatul de onoare nu a mai ajuns la Cantina de Ajutor Social, asa ca primii care au degustat sarmalele au fost viceprimarul Romeo Olteanu, directorul tehnic al Primariei, Mihai Chirica si purtatorul de cuvant al municipalitatii, Andrei Trofor.

 

Imediat dupa ceremonia relegioasa, aproximativ 5000 de pelerini au stat la o coada de jumatate de kilometru pentru a se infrupta din cele 60.000 de sarmale oferite de toate regiile iesene. Si in acest an, cele mai gustoase bucate au fost gatite de functionarele de la Politia Comunitara. " In acest an am venit cu 2000 de sarmale, la fel de bune ca anul trecut. Sarmalele sunt invelite in vita de vie si au fost facute de 20 de functionare de ale noastre", a mentionat Alexandru Hordila, directorul Politiei Comunitare. Atractia tuturor pelerinilor a fost o sarmala uriasa invelita in foaie de varza. In interiorul sarmalei au fost asezate 600 de sarmalute, tocmai pentru a sarbatori alaturi de municipalitate atestarea celor 600 de ani de atestare documentara. " Ideea ne-a venit in momentul in care am aflat ca Iasul implineste in acest an 600 de ani de existenta. Am facut sarmalutele si apoi le-am invelit in foi de varza", a explicat Aurica Alexandru, bucatar Cantina de Ajutor Social.
Pelerinii au mancat sarmalele cu pofta si au spus ca bucatele au fost mai multe si mai bune decat anul trecut: " Is tare bune sarmalele, mai ales ca am stat toata noaptea la moaste si azi la slujba", a mentionat un pelerin din Braila. Fiecare pelerin a primit cate 7 sarmalute, un carnacior, paine si racoritoare. / Iulia Nanescu