Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) se află în top zece cele mai bune universități din România, potrivit ultimului clasament Scimago Institutions Rankings, realizat în 2016, rezultatele fiind publicate de curînd pe site-ul instituției.

Din România, 19 universități au fost incluse în acest clasament, iar TUIASI s-a clasat pe locul al patrulea în topul care include doar universitățile din țară, iar în clasamentul mondial Universitatea Tehnică se află pe poziția 1.387. Pe o scară de la 0 la 100, instituția s-a clasat la capitolul cercetare pe locul al 55-lea, la inovare pe locul al 49-lea, iar la vizibilitate internațională pe locul al 36-lea. „Nu este vorba de orice clasament, ci de unul care se bazează strict pe date verificabile, iar universitatea noastră, din 2013 încoace, a urcat, la nivel mondial, 300 de poziții”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

UAIC se află, în același top, pe locul al optulea, iar la nivel internațional universitatea este pe poziția 1.857. Cele mai puține puncte i-au fost acordate universității la capitolul vizibilitate internațională, aceasta aflîndu-se pe locul al 19-lea din 100. La inovare, se află pe locul al 60-lea, iar la cercetare pe locul al 57-lea. „În felul în care a fost gîndită evaluarea cercetării în acest clasament, considerăm ca fiind normală ocuparea unor poziții prioritare de către universitățile care cuprind științe inginerești, științe exacte, științe ale pămîntului și medicină, deoarece prezintă o anumită specificitate în ceea ce privește rezultatele cercetării, concretizate în numărul de aplicații (brevete) comparativ cu facultățile cu profil socio-uman sau de business”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al UAIC.

Clasamentul se bazează pe trei indicatori principali, dintre care activitatea de cercetare științifică reprezintă jumătate din punctajul obținut de către o universitate. De asemenea, sînt luate în calcul și activitățile de inovare, și vizibilitatea internațională pe care o are instituția de învățămînt superior. Numărul articolelor publicate și citările acestora reprezintă un plus pentru universitățile din toată lumea, incluse în acest clasament.

Pe primele trei locuri în clasamentul realizat de către un grup de instituții din Spania, în România, se află Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. La nivel mondial, primele trei poziții sînt ocupate de universitățile Harvard, Stanford și Institutul Tehnologic Massachusetts.

Sursă foto: elenabejinariu.wordpress.com