Joi, 3 aprilie a.c., în sala D3 a corpului D a Facultății de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a avut loc un workshop intitulat: „Suplimentele alimentare în activitățile fizice”, pentru toți cei interesați de domeniul sănătății și alimentației. Acesta a fost prezentat de către decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, conf. univ. dr. Marin Chirazi, și l-a avut drept invitat special pe campionul mondial absolut și antrenor emerit, Petru Ciorbă.

„Acest eveniment este legat și de deschiderea Congresului Național de Nutriție. Alimentația și dieta trebuie ajutate cu ajutorul suplimentelor minerale și nutritive. Diferența dintre un nutriționist și un utilizator al suplimentelor este în primul rînd fizică. Cei care practică acest sport de performanță pun în practică respectarea unei diete alimentare prescrise de nutriționiști”, a precizat Marin Chirazi.

Culturismul, un sport costisitor

Petru Ciorbă a menționat faptul că pentru a face culturism de performanță „alimentația obișnuită este insuficientă în raport cu necesitățile corpului. Cei care nu folosesc suplimente alimentare depun un efort în plus și astfel există riscul carențelor în organism. Suplimentele sînt elemente ale căror scop este să aducă în organism ceea ce îi lipsește. A nu se confunda steroizii anabolizanți cu suplimentele nutritive. Aceștia pot afecta viața pe termen lung”. Campionul a prezentat celor din sală diferite categorii de suplimente alimentare, specificînd și rolul lor în organism și importanța acestora în vederea practicării culturismului de performanță.

8 categorii de aminoacizi esențiali

Licențiatul în educație fizică și sport le-a menționat  celor prezenți la workshop care sînt principalele grupe de elemente care pot ajuta un practicant al culturismului în vederea unei mai bune gestionări a energiei corporale. „Pentru cei care participă la concursuri, suplimentele alimentare ajută la definirea masei musculare. A defini țesutul muscular înseamnă a reduce țesutul adipos din organism. Vitaminele, mineralele și enzimele ajută la procesarea elementelor nutritive din organism și produc energie. De asemenea, antioxidanții împiedică formarea radicalilor liberi în organism. Printre cele mai utilizate suplimente se numără creatina, care se găsește deja în organism, în mușchii scheletici în proporție de 95%. ”

DSC00387 DSC00392

Workshopul a inclus și intervenții din partea publicului, cei prezenți dorind să afle mai multe detalii referitoare la ce anume implică antrenamentul unui campion la culturism, ce stimulente sînt utilizate înainte de acesta și după, precum și care sînt secretele menținerii masei musculare. „În momentul în care vrei să-ți definești masa musculară trebuie să fii atent la dieta alimentară, deoarece în general se pierde din masa musculară pe parcurs. Se trece pe o alimentație bogată în proteine, aminoacizi lichizi. Trebuie să existe și un antrenament cardio. După competiții, refacerea organismului este importantă, dar nu trebuie să se facă exces de suplimente., a concluzionat Petru Ciorbă.

Petru Ciorbă deține în palmaresul său atît titluri naționale, cît și internaționale. Acesta a obținut 34 de distincții în România, iar pe plan mondial, acesta a înregistrat numeroase succese:  în 1996 aceasta a cîștigat locul al III-lea la campionatele europene, în 2003 și 2004 a devenit vicecampion mondial la culturism pentru amatori, urmînd ca în 2006 să obțină titlul de campion mondial absolut la cinci categorii de greutate. Cariera lui Petru Ciorbă în domeniul culturismului a început în 1979, acesta fiind recunoscut acum ca maestru în sport, antrenor emerit, arbitru la diverse competiții de profil, precum și trainer pentru alți tineri pasionați de acest sport.