În perioada 26-27 noiembrie, Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași își deschide porțile vizitatorilor de toate vîrstele, cu ocazia aniversării a trei ani de la inaugurare.

„Zilele Muzeului Universității” vor fi marcate printr-o serie de activități la care vizitatorii vor putea participa gratuit. Astfel, miercuri, 26 noiembrie, evenimentele se vor deschide cu o prelegere despre activitatea muzeului din ultimul an la care vor participa prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul UAIC, și conf. univ. dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul muzeului.Ziua va continua cu prezentarea proiectelor de cercetare care se derulează în cadrul muzeului, lansarea unor publicații ale acestuia și de începerea „Simpozionului de istorie universitară, muzeologie și biblioteconomie”.

Joi, începînd cu ora 09.00, va fi organizată o masă rotundă ce vizează „Memoria spațiului academic”, iar cu acest prilej se vor aduce la cunoștință personalități marcante din mediul academic ieșean, profesori UAIC. Această manifestare va fi moderată de prof. univ. dr. Ion Toderașcu.

Toate evenimentele vor fi găzduite de Mansarda Muzeului Universității.

Sursă foto: www.testing.uaic.ro