Titlu: „La căpcăunii veseli”

Autor: Daniel Pennac

Editura: Polirom, Colecția Top 10+

Anul apariției: 2012

Pagini: 240

Gen: Proză

Daniel Pennac e un scriitor în romanele căruia descoperim cîteva tendinţe opuse care dau impresia unui spaţiu ficţional de tip baroc în care, spre exemplu, romanul poliţist coexistă cu cel alegoric, în care sînt reactualizate mituri vechi într-un Paris postindustrial. Acest stil îi asigură lui Pennac o scriitură spumoasă cu priză la critica literară, uşor de citit, aparent facil, dar care te invită și la meditație.

Universul din „La căpcăunii veseli” pare că nu are prea multă consistenţă. Pînă la un punct sîntem undeva în sfera literaturii umoristice: personajele nu au adîncime, nu se întrezăreşte un autentic profil psihologic, unele sînt chiar schematice, iar situaţiile respectă tiparele comicului precum coincidenţe insolite, încurcături. Dar, de la un punct tonalitatea devine stridentă: îşi face loc o altă faţetă a spiritului autorului, care e îndreptată spre o estetică a grotescului plină de umor negru. În orice caz, latura umoristică echilibrează tendinţa spre alegorii excentrice, iar faptul că personajele îşi conştientizează situaţia reprezintă o formă inteligentă de a ceda mijloacele comicului personajelor.

Protagonistul este Benjamin Malaussène care își asumă rolul de narator. Acesta oferă o imagine a universului său cotidian, între slujba şi obligaţiile faţă de fraţii pe care îi are în grijă, până cînd o serie de asasinate cu bombă în magazinul în care lucrează îl angrenează într-o postură de detectiv. Asasinatele reprezentau o acţiune justiţiară întreprinsă pentru a pedepsi nişte bătrînei pentru păcatele comise în tinereţe, cînd participaseră la ritualuri macabre în care se sacrificau copii, după care erau consumaţi efectiv, interpretînd rolul căpcăunilor din poveştile medievale. În demascarea mobilului atentatelor se atinge punctul maxim de dezvoltarea a laturii grotescului. Toate atentatele trebuie să aibă loc sub ochii lui Benjamin Malaussène, dar fără a-l răni. De ce? Răspunsul este însuşi romanul, sensul acestuia.

Explicaţia pentru care el este ales să fie martorul ocular ţine de o gîndire mitică direcţionată în cele două laturi ale fiinţei sale: pedepsirea vinovaţilor trebuie să se realizeze sub privirile celui care simbolizează cel mai bine imaginea sfîntului pentru ca lumea să fie complet purificată, iar pe de altă parte el este şi răscumpărătorul păcatelor societăţii noastre. A fi ţap ispăşitor nu este doar o meserie, ci este felul lui de a fi în lume şi pentru lume.

Deşi uneori e un pic supărătoare impresia asta de alegorie a viciilor societăţii noastre, Benjamin decantează neverosimilele lui întîmplări într-o poveste şi mai neverosimilă, construind o ficţiune care pentru cititor devine şi o imagine a esteticii autorului însuşi.

Sursă imagine: polirom.ro