Cu peste sase milioane de unitati vandute din albumul de debut „Rockferry”, un premiu Grammy si trei Brit Awards-uri, Duffy, pe numele ei real Aimee Ann Duffy a reusit sa starneasca in urma cu doi ani un val de aprecieri si totodata de asteptari enorme in ceea ce o priveste. Comparatiile mai mult sau mai putin inspirate pe care criticii si fanii le-au facut referitor la Duffy au intarit ideea ca nu orice artist care debuteaza trebuie sa se raporteze la ce a fost inainte. Solista de origine galeza a daramat orice mit cu primul album si cu a doua editare a acestuia, dar asta pana la lansarea celui de al doilea. Ea a fost asemanata cu Dolly Parton atat ca infatisare si outfit-uri cat si la maniera de interpretare, a fost comparata cu LuLu, i s-a pus stampila de solista „post Amy Winehouse” sau „o noua Adelle”.

Cu o presiune atat de mare atintita asupra ei, Duffy anunta la inceputul lunii noiembrie a anului trecut ca va lansa cel de al doilea album din cariera. Asa a si fost. Cu o intarziere de cateva saptamani albumul a aparut pe piata, intai in Marea Britanie si Europa pe 30 noiembrie, iar mai apoi in Statele Unite pe 9 decembrie.

„Endlessly” se numeste albumul si cuprinde zece piese realizate si compuse de catre artista in colaborare cu celebrul Albert Hammond, cel care a compus piese precum When i need you a lui Leo Sayer sau To all the girls i’ve loved before a lui Willie Nelson.

Inca de la lansare albumul a intrat in topurile de specialitate si s-a instalat pe primele locuri in Europa si pe la jumatatea clasamentului de sfarsit de an din State. A reusit sa mai urce la inceputul anului cand a primit patru discuri de aur pentru vanzari in Marea Britanie, Danemarca, Elvetia si Suedia.

Cu siguranta nu este un disc remarcabil care sa te faca sa spui „wow” inca de la prima ascultare, dar e bine conceput si cu siguranta mult mai bun si mai decent decat celelalte albume care se afla in prezent in fruntea clasamentelor pop. Incomparabil cu albumul „Rockferry” dar distinctiv prin amalgamul de mesaje si trairi.

Criticii l-au catalogat ca fiind un album de fundal care reuseste sa epateze doar prin mesajele puternice si prin felul in care solista reuseste sa le transmita. Este pana la urma o punte intre old but gold si new chill sound, o punte care o plaseaza pe Duffy in locul care deja ii apartinea de ceva vreme, acela de artista soul din noua generatie cu o contributie imensa la perpetuarea mitului de invazie britanica asupra muzicii europene si mondiale.

„Endlessly” reprezinta o osmoza intre stilul retro si pop-ul anilor 90 cu puternice influente din muzica disco, soul si jazz-ul negrilor. Albumul nu aduce ceva nou in muzica britanica, de fapt, se incadreaza in stilul folosit de mai toate artistele de gen in ultimii ani, si cum originalitatea nu vibreaza cu incasarile sau cu succesul, nici Duffy nu face apel la ea. E mult mai sigur sa aplici o reteta deja folosita, mai ales daca esti un artist care prefera stabilitatea.

Dar chiar si asa, albumul are un suflu nou prin remodelarea stilului disco atat de asemanator pe alocuri cu muzica celor de la Abba. Este o compilatie care 35 de minute te tine concentrat pe ea, si paradoxal capabil sa faci si alte lucruri, fiind impartita in doua, cinci balade si cinci piese uptempo care urca treptat si care prind tocmai prin melodicitatea versurilor si a mesajului.

Daca celebrul „Rockferry” infatisa experientele artistei, albumul de fata vorbeste despre seductie si atractie, despartiri fulgeratoare, tradari si senzualitate. Un lucru este sigur. Pentru toti melomanii si pentru cei care prefera old but gold, Duffy le aduce exact ceea ce cauta, adica un feeling slagaros, multe constructii care par sa fi trecut testul timpului cu brio si un parfum al anilor ce au apus presarate atat cu melodii antrenante cat si cu piese lente.

Primul single promovat de pe albumul care se vrea a fi un melanj uniform intre nou si vechi este Well, well, well. Piesa este cathy si prinde de la prima ascultare. Compus integral de catre Duffy cantecul surprinde tatonarea dintre un el si o ea pe ritmuri de soul care te fac sa te ridici si sa dansezi inca de la primul acord. Artista afirma ca Well, well well reprezinta modul prin care ea isi demonstreaza puterea in fata unui barbat care prefera sa o acuze decat sa caute adevarul. Single-ul a intrat pe locul 3 in UK Chart la o saptamana de la lansare si a stationat pe aceasta pozitie timp de o luna. Chiar daca revenirea nu a fost asa cum a fost gandita, asta cel putin dupa declaratiile fanilor care precizau pe bloguri ca nimic nu poate atinge perfectiunea din „Mercy” sau „Warwich Avenue”, piesa se afla inca in topurile europene la mai bine de trei luni de cand a fost oficial scoasa pe piata in luna noiembrie. Criticii de specialitate au desemnat-o cea mai slaba piesa de pe intreg albumul dar au recunoscut ca surprinde foarte bine trecerea prin stilurile disco si jazz atingand si laturi ale pop-ului cu ajutorul celor de la The Roots care sunt backing band si in piesa si in videoclip. (http://www.youtube.com/watch?v=R6UwmJRkjBs).

Al doilea single, care urmeaza a fi lansat pe 14 martie, are darul de a da o directie diferita intregului material. „My Boy” vorbeste despre puterea si influenta pe care barbatul o are asupra femeii. Piesa este un mid tempo usor de digerat si aduce ceva din anii 80 intr-o combinatie fericita cu un sound modern, radio friendly. A fost lansat in urma cu cateva saptamani pe Youtube iar de atunci numeroase radiouri din Marea Britanie si Tarile de Jos au preluat-o si au transformat-o in hit. Probabil succesul va fi mai mare decat la Well, Well, Well asta si pentru ca Duffy s-a incapatanat sa nu renunte la acest album chiar daca a scartait in unele locuri, promovarea nefiind pe masura si criticii catalogand-o pe Duffy ca suferinda de efectul „sophomore” (http://www.youtube.com/watch?v=EL4B5DtV9Ew).

Ramanand la piesele ritmate de pe material, ajungem la Lovestruck care ne duce cu gandul la o lume interzisa, la o poveste de dragoste blocata in timp si in spatiu dar consumata in cel mai original mod. Nu la fel de originala este si linia melodica care desi este o fuziune de genuri seamana leit cu orice compozitie Kylie Minogue (http://www.youtube.com/watch?v=EW_KfVr7Z5Q).

Momentele lente de pe album, in speta baladele nu se ridica la inaltimea asteptarilor. In consecinta, Too hurt to dance care vorbeste despre suferinta in iubire sau Dont forsake me par a fi copii fidele dupa stilul lui Dolly Parton sau a tuturor trupelor de dinainte dse Beatles si Elvis Presley.

„Endlessly” te trimite in trecut de unde poti rememora fiecare moment al tineretii tale sau te poti include in acea perioada chiar daca nu ai trait in ea. Duffy va trebuie sa lucreze intens pentru a egala succesul si calitatea materialului cu care a devenit star mondial, caci pana la urma cu o „floare nu se face primavara”. Desi nu revolutioneaza muzica, materialul are succes si cu siguranta va starni ropote de aplauze in toata lumea caci artista galeza se pregateste de un turneu mondial, care ar putea include si Romania. Duffy a fost la Mamaia in anul 2009 in cadrul Orange Summer Fest de pe plaja H2O.

Narcis Avadanei