Sînt stăpîna propriei mele piese de teatru, iar în timpul zilei îmi regizez mîntuirea. Sînt o bucată de piatră ce şi-a recăpătat trăirea sau sînt o piesă pe tabla de șah ce nu îşi găseşte salvarea. Pentru mine, singurătatea a fost întotdeauna o frică. Însă astăzi este cel mai plăcut sentiment. Accidentele pe care le provoacă liniştea dintr-o curte de mînăstirii sînt gîndurile împinse pe la spate de dorinţa de a continua.
Lumea se adună la masă, chemată de bătăile repetate într-o oală, ale unui călugăr. Zeci de oameni, care mai de care mai înfometaţi se aşază în faţa uşii, după care aşteaptă. Din metru în metru se aud cîteva şuşoteli, iar trei fetiţe, murdare la gură cerşesc de zor, reuşind să atace tăcerea altora.
În clipa în care se deschide uşa, enoriaşii năvălesc în cameră şi nu se uită în stînga sau în dreapta. Sar pe primul scaun pe care îl întîlnesc în cale. Părintele spune rugăciunea, iar mîncarea începe să fie adusă. Iese abur din lighenele de tablă vopsită în gri. Două sînt. Unul cu felul principal, altul, cu desertul. Se mănîncă ciorbă de peşte, orez cu lapte şi mămăliguţă. Din castroane de tablă, și ele. Pe masă se mai găsesc ulcele cu apă şi cîteva căni.
Nici nu s-a terminat de împărţit mîncarea, iar polonicele au început să fie date dintr-o mînă în alta. În 20 de minute sala e goală. De obicei nu-i văd pe oamenii ăștia care n-au ce mînca. Aici, în mînăstire, par ireali. Au venit sperînd la un loc unde natura nu se dezlănţuie.
Cînd plec, farurile maşinilor şi violența claxoanelor mă acomodează iarăși cu lumea haotică în care trăiesc, unde suferințele se amestecă pînă ajungi să nu le mai vezi. Pot să aud, totuși, bătaia clopotului. Sub sunetul lui ordonat, suferințele păreau decupate, fiecare cu un contur clar și direct ca interpelare.
Sursă foto: Plumesdenevoises
De multă vreme n-am mai apucat sa accesez site-ul acesta, dar găsirea acestui articol mă face sa realizez ca n-am ratat mare lucru. Văd că s-au schimbat multe, ați schimbat interfața, ceea ce este un lucru excelent din punct de vedere estetic, iar postările curg ca Dunărea la Cazane. Nu vreau să fiu hater, dar domnilor și doamnelor, mi se pare mie sau în disperata goană după conținut faceți rabat la calitate? Pentru că sincer să fiu și fără intenția de a o ofensa pe stimata autoare a articolului, cele câteva paragrafe, dacă le luăm gospodărește si le descărnam de mataforele stufoase, se rezumă la o simplă propoziție: am luat prânzul la mănăstire.
Din cîte văd, cuzanet.ro se vrea a fi o agenție de știri serioasă și nu un al doilea blog a lu’ otravă sau radu fî. constantinescu încrucișat cu crestinortodox.ro. Am înțeles că este un articol de opinie, dar haideți să nu amestecăm blogul personal în afacerea asta, pentru că nu-și are locul, iar din punctul meu de vedere, nu văd unde-i opinia jurnalistică, care în primul rând ar trebui sa fie pertinentă, iar în al doilea rînd, să conțină un minim de informație care m-ar ajuta pe mine, cititor, să aflu ceva nou despre lumea în care trăiesc. Eu nu văd cum mă ajută pe mine descrierea unui ospăț mănăstiresc. Păi daca-i așa mă apucam de citit iar Zodia Cancerului sau Alegere de stareță. Dar dacă ținem morțiș să ne ancorăm totuși în spiritual și să vorbim despre BOR, haideți să atacăm subiecte mai mature, nu plimbări de la o mănăstire la alta.
N-am să mai comentez nimic despre unele scăpări din vedere ale greșelilor gramaticale și fracturile logice dintre fraze, dar domnilor și domnișoarelor, mă aștept la mult mai mult de la dumneavoastră, exercițiul scrisului ar trebuie să fi fost încheiat cu mult timp în urma. Nu vreau să cred ca dumneavostră vă exersați aici scrisul, ci vreau sa cred că vă etalați calitățile jurnalistice, talentul și spiritul critic. Este foarte ușor să lipim epitete și metafore și să îmbrăcăm o banalitate în cele mai scumpe metafore, dar asta nu o scutește de statul ei mediocru. Este un exercițiu practicat de elevii din clasele V – VIII, care încearcă să adopte stilul mecanic de învățare cu care îi îndobitocește un sistem absurd. Talentul jurnalistic nu constă in exprimările prețioase, ci în opinii tăioase și pertinente.
Acum am să-mi văd în continuare de BORșul meu și vă doresc numai sănatate și s-auzim de bine. Cu stimă, un fost student.
Zici că eşti fost student şi mă surprinde faptul că nu ştii că pe acest site noi facem practică. Nu poţi cere perfecţiune unor studenţi în anul al II-lea. Timpul ne dezvoltă şi ne ajută să observăn greşelile din trecut. Iar referitor la tabletă, ce pot să spun? Da, am vrut ca dintr-un „banal prînz la mănăstire” să scriu o tabletă. Aceasta este ideea de la care am pornit şi a ieşit ce a ieşit. Sînt persoane care au apreciat munca mea, dar sînt şi persoane care au criticat-o. Ar fi fost anormal dacă toţi o considerau perfectă. Îţi mulţumesc oricum pentru observaţii. Accept ceea ce ţine de mine, dar de aici şi pînă la a critica editorii „Cuzanet” cred că e un drum lung. Să ai o zi bună.
….
Stimată domnișoară, intervenția dumneavoastră cere în mod nemijlocit un răspuns, deoarece mă tem că nu ați înțeles pe deplin intenția mea. Vă rog să nu îmi luați acest răspuns în nume de rău, el este lipsit de orice intenție de a ofensa și este doar o lămurire suplimentară asupra intervenției mele inițiale. În primul rând aș dori să vă lămuresc asupra faptului că la secțiunea „Despre noi” a siteului, niciunde și nicăieri nu există vreun avertisment cum că „aici fac practică studenții dumneavoastră!” Să fim de la început înțeleși că practica înseamnă aplicarea în timp real a unei baze teoretice temeinic însușite, iar acest fapt impune mai întâi de toate stăpânirea limbii române, iar mai apoi a cunoștințelor teoretice necesare preocupării jurnalistice. Nu cer perfecțiune, dar mă aștept la corectitudine, în special de la studenții în anul al II-lea ai secției de Jurnalism. Așa cum am menționat anterior, practica nu înseamnă exersarea limbii, ci aplicarea cunoștințelor. Să luam exemplul studenților Facultății de Medicină: dumnealor fac practică pe pacienți reali, iar viața acestora depinde de deciziile luate de aceștia. Dacă baza teoretică a practicanților nu este temeinic însușită și pacientul moare din cauza aplicării deficitare a cunoștintelor, scuza „practicii” rămâne inertă în fața răspunderii juridice. Și pe nici un spital nu am văzut scris vreun Disclaimer care să spună: „Aici fac practică studenții Facultății de Medicină. Aceștia nu pot fi trași la răspundere pentru mal praxis sau deces”. Mutatis mutandis, jurnaliștii, chiar și cei în formare, trebuie să își asume responsabilitatea cuvintelor și să se supună repercursiunilor în caz de masacru al limbii folosite. Faptul că am fost student nu face implicită cunoașterea situației „că aici facem noi practica”, aș fi putut la fel de bine să fiu un oarecare devorator de presă locală online. Postulatul despre timp, apologie a aforismului că „a greși e omenește” nu vă scoate textul în afara colimatorului critic. Vreau să înțelegeți că nu am reaua intenție de a vă critica, nici pe dumneavostră și nici pe doamnele și domnii editori, ci doar textul cu pricina, dintr-un punct de vedere strict structuralist. Și pentru că am vrut să mă conving că nu v-am acuzat textul pe nedrept, prin mormanul de rezultate oferit de google la căutarea definiției tabletei jurnalistice, am găsit cursul d-lui Dorin Popa (Jurnalism, UAIC) (sursa: http://dorinpopa.wordpress.com/cursuri-text-jurnalistic/) care la secțiunea Tabletă menționează despre tema acesteia: „înainte de toate tableta este un strigăt, un semnal de alarmă ce combină umorul și sensibilitatea”. Păi stimabilă, eu am găsit prea multă sensibilitate și prea puțină alarmă, iar singurul strigăt pe care l-am auzit a fost cel al stomacului. Am înțeles mai apoi de unde libertatea stilului și a limbajului, că autorul are libertatea deplină între granițele textului și că are dreptul să „își scoată ghearele pentru a zgâria”. Am înțeles că ați renunțat și la legile argumentării logice, poate de aceea nici nu am reușit să observ vreun liant între titlul de factură existențialistă și ospățul celor mulți chemați, puțin aleși; săraci, dar nu cu duhul. NU vreau să fiu un zgârie-brânză, dar din punct de vedere literar eu n-am găsit acest text ca fiind unul de o exprimare clară și concisă, ci mai degraba unul greoi, plin de apropieri clișeice, ba chiar închistat într-un limbaj de lemn. Dezbărat de orice habotnicie, bănuiesc că articolul este destinat unei spiritualități cu mult superioare mie, iar dacă acesta este cazul, natura ezoterică a textului nu îl mai încadrează la o secțiune care ar trebui să puncteze „cele mai importante subiecte ale zilei”, ci mai degrabă pe ortodoxism.ro. Înca odată, vreau să înțelegeți că nu sunt rău inteționat sau ancorat în perfecționisme, pentru că nu sunt nici Eugen Coșeriu și nici George Pruteanu.
Vă mulţumesc pentru spusele dumneavoastră. Voi ţine cont de sfaturile pe care mi le-aţi oferit. Sper ca din cauza aceste neplăceri să nu vă pierdem ca cititor. Vă doresc o seară frumoasă. Cu respect, Ana-Maria Babătă