Urmează să fim invadați de pălărioare și gecuțe colorate. Sîntem deja mulți și ne înghesuim clișeistic ca niște sardine în vechiul și neobositul autobuz de pe traseul 28, așa că simpla vedere a grupului de copii ce urmează să urce inevitabil aduce cîteva crispări pe chipurile celor care nu și-au găsit un loc pe vreun scaun.

Scapi de larma care se instalează odată cu urcarea lor în autobuz doar dacă ai din întîmplare urechile la adăpostul vreunor căști. Altfel, afli pînă și ce au mîncat dis de dimineață. Învățătoarea care îi însoțește încearcă să îi tempereze, avînd cînd un ochi la ei, cînd la călători. Are noroc însă. Jumătatea din spate a autobuzului, acolo unde s-au și instalat micuții, a învățat să îi accepte deja. Asta pentru că au aflat între timp destule și colțurile buzelor s-au mișcat de prea multe ori în sus, pentru a se mai gîndi cineva că gălăgia lor poate fi iritabilă.

La școală, în vacanță

Grupul de pitici merge pe Copou, „la o plimbare, că nu facem școală săptămîna asta”. Zîmbetul se instalează inevitabil pe chipul fetiței care ne-a informat atît de prompt. Dacă e „Școala Altfel” e clar. E vacanță, sau cel puțin asta se simte în entuziasmul general ce vibrează în mijlocul de transport arhiplin care se deplasează greoi în traficul anevoios.

Aflăm că sînt în clasa a doua la Școala Generală „Ion Simionescu” din Iași. Nici nu e nevoie să îi tragi de limbă. Vorbesc și chicotesc în voia lor, explicîndu-ne ce e cu școala de e altfel și de ce sînt atît de bucuroși. Două doamne sînt foarte atente la ce povestesc. Una știe deja despre ce e vorba, „m-a înnebunit copilul meu cu perioada asta în care ei se relaxează la școală”. Cealaltă, nițel mai în vîrstă, asimilează mirată noutățile. N-are copii de școală care s-o poată ține la curent așa că îi privește pe cei din jurul ei cu o curiozitate crescîndă. Dă din cap afirmativ, iar tandrețea i se citește în ochi. Pare că îi sînt dragi copiii și nu o deranjează cînd o fetiță o calcă de două ori consecutiv pe încălțările curate.

Andronic din Galata

Dacă însă stai să îi asculți mai pe îndelete, te bagă în ceață. Ești din afară și nu înțelegi pe deplin la ce se referă. Așa, spre exemplu, afli că învățătoarea vrea să îi ducă zilele viitoare la casa lui Andronic din Galata. Sigur, o faci pe dezghețatul și îi aprobi conștiincios. Însă în stînga ta auzi șoptit un  „Who the hell is Andronic?”, așa, subtil, ca să nu ajungă înțelesul la urechile lor. Răsufli ușurat. Nu ești singurul care nu înțelege despre e ce vorba și care trece printr-un moment în care se simte imbecil. Este de foarte scurtă durată însă.  „A, stați că nu-l știți pe Andronic care și-a rupt piciorul și nu poate veni la școală”. Clar, ne-am lămurit despre cine-i vorba.

La ei, fiecare stație e prilej de a întreba dacă au ajuns pe Copou. Plimbarea de astăzi pare a fi foarte așteptată. Nu știu ce vor face în zilele următoare, „nu ne-a zis nimeni nimic, că e surpriză”, o lămurește un băiețel mai dezghețat pe doamna mai în vîrstă. Ea ridică din umeri. E totuși mai informată acum, chiar dacă spune că are un singur regret. Pe vremea ei, școala nu avea cum să fie altfel.

Sursă foto: enational.ro