Ziarul”Evenimentul Zilei” ne aduce la cunoștință părerea Patriarhiei Române în legătură cu predica pe care Patriarhul Daniel a ținut-o în ziua alegerilor și în urma căreia s-a înțeles că opțiunea sa politică este în favoarea lui Klaus Iohannis. Biserica Ortodoxă Română (BOR) a explicat printr-un comunicat trimis marți, că defapt predica de duminică a constat într-o reluare a învățăturilor din trecut ale Preafericitului Daniel, și nicidecum un mesaj cu înclinație electorală.”Referitor la cuvântul de învăţătură al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Evanghelia Samarineanului milostiv din prima duminică a postului Naşterii Domnului (16 noiembrie 2014) de la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul Reşedinţei patriarhale, precizăm: Patriarhul României a reluat principalele învăţături din predica Preafericirii Sale la pilda Samarineanului milostiv, postată în ediţia online a săptămânalului Lumina de duminică în ziua de joi, 11 noiembrie 2010 și publicată în ediţia tipărită a săptămânalului Lumina de duminică din ziua de duminică, 14 noiembrie 2010. Deci, predica din 16 noiembrie 2014 nu a fost pregătită ca mesaj cu scop electoral.”
Patriarhul Daniel a transmis în timpul predicii pe care o ținea în ziua alegerilor mesajul”de multe ori ne vine în ajutor un străin, pe care nu l-am văzut vreodată sau de la care niciodată nu am așteptat un ajutor”. Potrivit publicației online, în urma acestui mesaj Klaus Iohannis a obținut un milion de voturi în fața contracandidatului său, Victor Ponta.

Același ziar ne anunță că din 2015 RCA se va scumpi cu 30%. Acest lucru se datorează măsurii ASF de a înterzice asiguratorilor să mai acopere pierderile suferite pe segmentul asigurării de răspundere civilă auto din încasările obținute pe alte linii de asigurare. Cei mai importanți vînzători de RCA: Astra, Euroins și City Insurance, avînd cele mai mari rate combinate ale daunei pe acest segment, ar putea avea creșteri de preț de pînă la 80%. O altă măsură luată de ASF este obligarea asiguratorilor de a nu modifica tarifele RCA decît o dată la 12 luni. În plus, autoritatea face modificări și în ceea ce privește activele utilizate pentru garantarea plății daunelor. Astfel, asiguratorii vor putea folosi în acest scop clădirile și terenurile într-o proporție mult mai mică decît pînă acum. Terenurile agricole și cele extravilane nu vor mai putea fi folosite deloc pentru garantarea plății daunelor, iar cele intravilane și clădirile vor reprezenta 20% din totalul rezervelor tehnice, cu 20% mai puțin decît în prezent.

Publicația online „Jurnalul Național” ne informează că România se află pe locul doi în Europa, după Turcia, în ceea ce privește diabetul zaharat. Potrivit unui studiu realizat de Predatorr pentru prima dată la noi în țară, numărul persoanelor cu diabet este dublu față de anii anteriori.”Vorbim de o valoare dublă faţă de estimările anterioare. Prin urmare, se impun mai mult ca oricând programe clare şi coerente de prevenţie, precum şi strategii bine elaborate pentru a ţine sub control diabetul zaharat şi pentru a evita, în acest fel, instalarea complicaţiilor asociate.”, explică prof. univ. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Studiul a urmărit prelevanța diabetului, prediabetului, supraponderării, obezității, dislipidemiei, hiperuricemiei și bolii cronice de rinichi. Potrivit acestuia, în România prevalența diabetului zaharat este de 11,6%, iar numărul persoanelor cu vîrste cuprinse între 20 și 79 de ani care suferă de această afecțiune variază între 1.535.413 și 1.967.200. Dintre pacienții cu diabet zaharat 20,69% sînt cazuri noi depistate, iar restul de 79,31% sînt persoanele existente deja în evidența medicilor de familie. În ceea ce privește prediabetul, studiul Predatorr arată că peste trei milioane de români au.

Din „România Liberă” aflăm că premierul României, Victor Ponta, și-a luat concediu de odihnă în urma alegerilor prezidențiale pe care le-a pierdut de altfel în fața contracandidatului său, Klaus Iohannis. Șeful executivului are liber începînd de astăzi pînă pe 24 noiembrie. Acesta i-a predat atribuțiile sale de coordonare a Guvernului vicepremierului Gabriel Oprea. În prima zi după alegeri candidatul la prima funcție de conducere în stat, Victor Ponta, a declarat că este trist, că-i pare rău pentru cei ce l-au votat și că în zilele următoare va sta alături de familia sa.”Bineînţeles că sunt trist, îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. În acestă seară, zilele următoare, o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine avem şedinţă de Guvern şi de săptămâna viitoare ne facem datoria”. Ponta a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Iohannis, care a obținut 54,50% din voturi în turul doi de scrutin.

„Ziarul Financiar” ne informează că românii au cheltuit în cel de-al doilea trimestru aproape jumătate de miliard de euro pe produse electrotehnice ca tablete, smartphone-uri, televizoare, dar și electrocasnice. Cel mai bun interval de vînzare de după 2009 a fost perioada iunie-septembrie a.c. care a obținut un procent cu 15,7% mai mult față de anul anterior. Potrivit ziarului, dacă ritmul de creștere va continua și pe trimetrul patru, piața electoIT ar putea avea vînzări de peste două miliarde de euro. Acest lucru ar fi un nou boom economic după ultimul din 2008.„Piaţa ar putea sări în acest an pragul de două miliarde de euro pentru prima dată după 2008. Nu va reuşi să atingă nivelul din anii de boom, însă se va apropia de acesta, 2014 fiind primul an cu creştere de peste 10%“, spune Dan Ostahie, proprietarul Altex, liderul pieţei de electroIT care estimează pentru acest an afaceri de peste 300 mil. euro. În 2014 se estimează o creștere a vînzărilor de bunuri de folosință îndelungată de 20%, în primele nouă luni creșterea fiind de 13,7%, potrivit studiului Temax al companiei de cercetare de piață GFK.

Din publicația online „Libertatea” aflăm că sîmbătă președintele ales Klaus Iohannis va da o petrecere pentru a-și sărbători victoria. La chef vor participa doar apropiați ai acestuia, nu mai mult de 20 de persoane dintre care medici, profesori, oameni de afaceri și persoane cu care își petrece concediile.“Colegilor le-am spus că ultimii 14 ani pe care i-am petrecut împreună au fost, cu siguranţă, cei mai buni 14 ani din cei 55 de ani ai mei. Şi ei tot aşa au spus”, a declarat Iohannis. Și luni președintele nou ales a organizat o mică petrecere cu oamenii de afaceri din oraș și cu angajații primăriei.

„Gazeta Sporturilor” ne informează că Lucian Bute nu mai poate lupta pe data de 6 decembrie împotriva lui Roberto Bolonti deoarece s-a accidentat la spate în timpul unui antrenament.Problemele la spate nu par grave, dar medicii i-au recomandat repaus timp de două săptămîni.”Am vorbit cu el, Lucian e foarte dezamăgit şi nefericit. Mi-a spus că nu poate ridica braţele şi că are dureri. Accidentarea asta pare să fie pur ghinion, pentru că nu ştiu să fi avut astfel de probleme în trecut. Este un ghinion teribil”, a preşedintele InterBox, Jean Bedard. Printr-un anunț postat pe contul său de facebook Bute spune că-i pare rău că nu poate urca în ring, dar promite că va reveni.

sursa foto: doctormurray.com