Aproximativ 80 de studenti straini vor primi urari de bun-venit, miercuri, 19 octombrie, la ora 17.00, in Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”(UAIC) din Iasi, de la conducerea Universitatii, asociatiile studentesti prezente si ceilalti studenti ai UAIC. „Erasmus Welcome Day” este un eveniment organizat de  Biroul pentru Programe Comunitare din cadrul Departamentului de Relatii Internationale a UAIC. “Este un eveniment care are menirea de a le ura oficial bun-venit studentilor care vin sa studieze la Universitatea „Al. I. Cuza” pe durata acestui semestru sau a anului universitar. Noi ne-am intalnit deja cu ei, ne-am cunoscut si am incheiat cu tot ceea ce era de facut pe partea administrativa, dar mentinem traditia celorlalti ani, cu deschiderea oficiala si cuvantul domnului Rector”, a declarat Dana Maria Daia, responsabil administrativ Erasmus, din cadrul Departamentului de Relatii Internationale a UAIC.

In cadrul acestui eveniment, conducerea Universitatii va adresa un cuvant de bun-venit oaspetilor, dupa care asociatiile studentesti “Initiativa Erasmus Iasi” (IEI) si “Erasmus Student Network” (ESN) le vor prezenta studentilor straini activitatile si proiectele ce vor fi organizate pe tot parcursul anului, pentru ei.

“Aceste doua asociatii organizeaza mereu evenimente in care sunt implicati studenti Erasmus, noi colaboram cu ei de multi ani. In acest an numarul celor care au venit la “Cuza” sa studieze este ceva mai mare, pana acum erau 70-75, acum sunt 80. Noi i-am invitat la eveniment si pe studentii romani care au fost cu o bursa Erasmus, dar ii asteptam si pe curiosi sau doritori. Mai ales ca vor fi si cateva surprize pentru toti cei prezenti”, a mai precizat Dana Maria Daia, responsabil administrativ Erasmus, din cadrul Departamentului de Relatii Internationale a UAIC.

„Erasmus Welcome Day” este un eveniment organizat in fiecare an de catre Departamentul de Relatii Internationale a UAIC, cu scopul de a facilita integrarea in spatiul academic si cultural iesean a studentilor Erasmus de la universitatile europene, care vin sa studieze la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.

Laura-Elena Bejinariu

Steliana Orasanu