Miercuri, 17 mai, începînd cu ora 13:30, în Aula Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesoarei Stella Chaushu, prodecan al Facultății de Medicină Dentară „Hadassah” din cadrul Universității Ebraice din Ierusalim – Israel.

„UMF Iași va oferi doamnei profesor universitar Stella Chaushu, prodecan al Facultății de Medicină Dentară „Hadassah” din cadrul Universității Ebraice din Ierusalim – Israel, titlul de Doctor Honoris Causa pentru prestigiul profesional deosebit ce este confirmat de cele peste 70 invitații în calitate de keynote speaker la manifestări științifice internaționale renumite, precum și de cele 31 de cursuri internaționale despre tratamentul ortodontic al dinților incluși, susținute împreună cu domnul profesor Adrian Becker, în toate colțurile lumii, inclusiv la Iași”, a declarat Ivona Burduja, purtător de cuvînt al UMF Iași.

Stella Chaushu a absolvit Facultatea de Medicină Dentară „Hadassah” în anul 1989, timp în care a urmat și un program de Masterat în științe medicale. După absolvirea facultății a fost, timp de trei ani, medic stomatolog militar coordonator în cadrul Forțelor de Apărare Israeliene, unde a obținut gradul de maior. În anul 1999 și-a început cariera academică. Din 2010 este șeful Departamentului de Ortodonție și Ortopedie dento-facială, iar din 2021 prodecan al Facultății de Medicină Dentară „Hadassah”, fiind responsabilă cu problemele academice și relațiile internaționale.

Stella Chaushu a publicat peste 100 de articole în jurnale științifice incluse în Clarivate Web of Science și 18 capitole de carte la edituri internaționale prestigioase, cum ar fi Wiley sau Harvard Society for the Advancement of Orthodontics.

În decursul timpului, Stella Chaushu a fost distinsă cu numeroase premii internaționale, atît pentru propriile realizări științifice, cît și pentru activitatea de mentorat desfășurată în cadrul departamentului pe care îl conduce de 13 ani.

Sursă foto: www.umfiasi.ro