Mîine, începînd cu ora 12:00, la sediul central al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași va avea loc vernisajul expoziției „File din istoria bibliotecii”. Aceasta este organizată cu ocazia Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași. La manifestare va fi prezent și va lua cuvîntul prof. univ. dr. Alexandru Călinescu, director al BCU în perioada 2000-2013.

Expoziția aduce în atenţia publicului momente importante din istoria instituţiei: înfiinţarea Academiei Vasiliene (1640) şi a bibliotecii ei, organizarea modernă a bibliotecii în cadrul Academiei Mihăilene (1835) și constituirea ca bibliotecă a primei universităţi din ţară (1860), unificarea fondurilor de documente cu cele ale bibliotecii Fundaţiunii Universitare „Regele Ferdinand I” (1948) şi dezvoltarea ce a urmat în a doua jumătate a secolului XX.

La etajul I sînt expuse documente care ilustrează parcursul colecțiilor bibliotecii în timp.  „Noutatea pe care o aduce expoziția se află la etajul II, unde sînt expuse în premieră distincții oferite Bibliotecii de diferite instituții, în perioada 1989-2022. Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» înseamnă tradiţie şi continuitate, un centru activ de informare, educaţie multilaterală şi valorificare a unui inestimabil tezaur”, a declarat Lacrămioara Chihaia, șefa Departamentului de Colecții Speciale al BCU.

Expoziția este organizată de departamentele Conservarea Colecțiilor și Colecții Speciale și înscrisă în calendarul de activităţi al Proiectului „Restaurare şi reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iaşi”, Programul RO-CULTURA, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021.

Sursă foto: www.facebook.com