Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași va organiza joi, 24 noiembrie, începînd cu ora 15.00, lansarea de carte Mircea Eliade – Definitio Sacri, de Wilhelm Dancă, și conferința „Sacrum facere în contextul secularizării”, un dialog între Wilhelm Dancă și prof. univ. dr. George Bondor, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ambele evenimente se vor desfășura la Palatul Braunstein.

Volumul are ca temă principală problema înțelegerii sacrului ca semnificație și destin la Mircea Eliade și are la bază filosofia indiană și sursele occidentale ale interpretării sacrului, în special filosofia religiei din gîndirea lui Rudolf Otto (teolog și filosof german – n.r.), care au ajuns la tînărul Eliade prin cursurile profesorului său, Nae Ionescu. 7

„Volumul lansat zilele acestea la Iași este varianta redusă în limba română a tezei mele de doctorat. Am lăsat deoparte notele mai lungi și foarte tehnice din teză prin care încercam să conving pe cercetătorii din Occident că primele rădăcini ale gîndirii eliadiene sunt europene și creștine. Sursele bibliografice principale ale tezei sunt lucrările științifice și literare ale lui Mircea Eliade de dinaintea exilului, precum și lucrările unor filosofi români care l-au influențat într-un fel sau altul. De pildă, Nae Ionescu, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Lucian Blaga și alții”, a declarat filosoful Wilhelm Dancă.

În cadrul conferinței vor fi analizate două categorii ale sacrului din viața omului religios, timpul sacru și spațiul sacru. 

Wilhelm Dancă este teolog și filosof român, preot romano-catolic, profesor la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București și membru corespondent al Academiei Române.