Miercuri, 4 noiembrie, începe festivalul studențesc uniFEST, manifestare organizată de Uniunea Studenților din România. Festivalul se desfășoară în perioada 4-14 noiembrie, iar obișnuita paradă de deschidere va fi transformată, anul acesta, într-un marș al tăcerii, în cadrul căruia se va păstra un moment de reculegere în memoria victimelor din clubul bucureștean „Colectiv”.

„La Iași, organizatorii uniFEST doresc să își exprime tristețea și compasiunea în aceste momente grele față de toți cei care au pierdut oameni dragi, cît și pentru persoanele care trec prin clipe deosebit de grele în această perioadă. Parada de deschidere uniFEST, ce trebuia să fie o sărbătoare a studenției ieșene, se va desfășura în liniște, pe traseul stabilit de organizatori. În Piața Palat, punctul de întîlnire al studenților care pleacă din Copou și al celor care pleacă din Tudor Vladmirescu, se va ține un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului din clubul «Colectiv» și ca semn de solidaritate pentru cei răniți”, a declarat Claudiu Căprioară, vicepreședinte Zona EST al Uniunii Studenților din România.

Pentru ediția uniFEST din acest an, pe lîngă parada „Luminează-ți studenția” din prima seară, organizatorii au pregătit o serie de concerte, proiecții în cadrul Festivalului Național de Film de Scurt Metraj „FILMSTUD”, competiții sportive, un concurs de bancuri, precum și o acțiune de plantare de puieți. Evenimentul ecologic face parte din Proiectul Național „Plantăm fapte bune în România” și va avea loc pe 14 noiembrie, în comuna Bălțați, județul Iași.
Festivalul studențesc uniFEST se află la cea de-a XIV-a ediție și este organizat simultan în 18 centre universitare din întreaga țară.

de Bianca VIERU
Sursa foto: www.iasi.unifest.ro