În perioada 7–17 noiembrie, la Iași va avea loc Festivalul UniFEST, organizat de Uniunea Studenților din România (USR), prin intermediul asociațiilor studențești din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” și Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”.
Pe parcursul celor 11 zile de festival vor avea loc 21 de evenimente din sfera culturală, educațională, sportivă și de mediu. Printre cele mai importante manifestări incluse în program se numără campionatul de șah din 8 noiembrie, traseul istoric ghidat al Iașului din 13 noiembrie, acțiunea de ecologizare de la Ciric și concursul „Ce spun studenții?” din 15 noiembrie.
„Timp de 11 zile, UniFEST oferă o varietate de activități – culturale, educaționale, sportive, de mediu și de socializare, toate gratuit, realizate de către studenți, pentru studenți, sub bine-cunoscutul motto: Distracție gratis, nu degeaba!”, a declarat Delia Elena Roșanu, vicepreședinte USR pe zona Est și responsabil zonal în cadrul UniFEST.
Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul UniFEST este cel mai mare festival studențesc din România, desfășurat în cinci regiuni, 12 orașe, printre care Iași, București și Timișoara, și reunind studenți din peste 100 de facultăți din întreaga țară.
Sursă foto: Arhiva UNIFEST 2024












Niciun comentariu