Maine, 8 martie, de la ora 18.00, Universitatea de Arte „George Enescu” (UAGE) din Iasi organizeaza „Recitalul de poezie si muzica”, sustinut de profesori si studenti ai Departamentului de Teatru si ai Facultatii de Interpretarea Muzicala. Evenimentul va avea loc in Sala „Eduard Caudella”, Casa Bals.
Gazdele recitalului vor fi Tatiana Grigoras si Dragos Calin, studenti in anul I, clasa prof. dr. Emil Coseru.

„Spectacolul organizat de universitatea noastra, prin realizarea acestui regal de muzica si poezie, este cadoul pentru publicul care alege sa ni se alature intr-o zi asa speciala cum este cea de 8 Martie. Intotdeauna, imbinarea poeziei cu muzica au dinamizat si au dat au culoare oricarui spectacol”, a declara Florin Luchian, secretar artistic la UAGE.

Spectacolul va cuprinde, in prima parte, un recital intitulat „Iti mai aduci aminte, doamna?”, care ii va avea ca protagonisti pe Daniel Chirila, Loredana Cosovanu, Alexandru Popa, Mihaela Sandru – studenti in anul al II-lea, clasa conf. univ. dr. Mihaela Werner. Invitatii speciali, in aceasta prima parte, vor fi asist. drd. Raluca Amariei -pian, Manuela Ipate si Noemi Karacsony, anul al II-lea, Mariana Malos, anul I – canto, clasa asist. drd. Doina Dimitriu si Alexandru Baciu, anul al III-lea – canto, clasa asist. drd. Cristina Simionescu.

Cea de-a doua parte a spectacolului este intitulata „Flori de martie” si cuprinde in program un moment de recitare al lectorului dr. Irina Scutariu si al studentei din anul al III-lea – clasa conf. dr. Mihaela Werner, Ana Morosanu. Momentul artistic va fi urmat de unul muzical, sustinut de Cvintetul Sin Pan, cu Vasile Tutu, la acordeon, Vlad Titieanu, la contrabas, Simona Titieanu – soprana, Paula Ciochina – mezzo-soprana si Brandusa Tudor, la pian.

Intrarea la spectacol este libera.

Elena Margheoalei