Luni a început proiectul „Student Exchange 2014”, realizat de către Liga Studenților Electroniști (LSE), și care constă într-un schimb de studenți ce se va realiza între Facultatea de Eletctronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și facultăți de la instituții de profil din cele mai mari centre universitare din țară. Durata schimbului va fi de o săptămînă.

In urma înscrierilor care s-au făcut pe baza unui CV, căruia i s-a atașat și o scrisoare de intenție, și care au putut fi depuse pînă la data de 13 martie, au fost selectați șapte studenți. Aceștia au plecat către Universitatea Politehnică din București și Universitatea Politehnică din Timișoara. In Iași au ajuns luni trei studenți de la Universitatea Politehnică din București și este așteptat încă unul astăzi din Timișoara.

„Proiectul se bazează pe schimbul de experiențe, studenții avînd posibilitatea de a participa atît la activitățile didactice din cadrul facultăților participante, cît și de a face cunoștință cu viața de student și zonele culturale din orașele respective”, a declarat Sergiu Schipor, vicepreședintele Ligii Studenților Electroniști.

Proiectul Student Exchange este organizat de cel mult două ori într-un an universitar.