Astazi, 31 octombrie, la ora 10.00 a inceput conferinta prilejuita de cea de-a VI-a editie a Concursului de Strategie Publicitara si Relatii Publice Team ADventure. Invitatii acestui eveniment au fost Gabriela Zboiu (presedinte Toastmasters Iasi), Anton Gherca (specialist in planificare la Atelier Sapte din Bucuresti) si Alexandru Manda (director de imagine si vanzari la Atelierele Pegas). Conferinta a avut loc in incinta Institutului Francez si a adunat peste 70 de studenti si masteranzi de la Comunicare si Relatii Publice, Marketing, Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii.

La conferinta, specialistii au vorbit studentilor despre traseul profesional pe care l-au pascurs, au povestit experiente si au dat sfaturi referitoare la o cariera in comunicare, publicitate sau marketing. Potrivit Gabrielei Zboiu, comunicarea reprezinta un element-cheie, iar abilitatea de a tine un discurs este necesara tuturor. Pentru a putea vorbi in public, e necesar ca oratorul sa-si aleaga 2-3 idei pe care sa le transmita, iar expunerea sa aiba un inceput atractiv si un final memorabil. „Pentru a fi eficienti, spuneti-le oamenilor o poveste sau folositi metaforele vizuale. Nu trebuie subestimat nici contactul vizual, pozitia corpului sau a bratelor”, a explicat presedintele Toastmasters. Conform studiilor, intr-o discutie, interlocutorul este impresionat de mesajul verbal intr-o proportie de 7%, pe cand intonatia si limbajul corporal conteaza in proportie de 93%.

Alexandru Manda, director de imagine Pegas, a explicat ce inseamna a reinventa un brand. Impreuna cu alti 3 tineri, Alexandru Manda a reusit sa reinvie bicicletele romanesti Pegas ale anilor 1970-1980. Stilizarea si adaptarea au permis echipei sa readuca pe piata un produs dat uitarii. „Astazi, bicicletele Pegas au ajuns in toata tara, iar 48% sunt vandute inainte de ajunge la atelier”, a afirmat Alexandru Manda. Toti speakerii au abordat problema necesitatii de a fi in contact direct cu proprii clienti. „In primele 3 luni, am vorbit cu peste 1.400 de oameni la telefon. Desigur, nu toti au cumparat, dar le-am acordat atentie si timpul meu pentru a le povesti despre produs”, a continuat Alexandru Manda.

Concursului de Strategie Publicitara si Relatii Publice Team ADventure presupune ca timp de trei saptamani noua echipe a cate patru membri sa elaboreze o campanie ce va solutiona problema unei firme iesene. In acest an, Scoala de Soferi AUTONASTASE doreste realizarea unei campanii de informare, GRAMMA WINES solicita o campanie de constientizare, iar Pizzeria Mamma Mia are nevoie de o campanie de crestere a vanzarilor. Cele trei firme iesene reprezinta partenerii acestei editii a Concursului Team ADventure.  Echipele isi vor prezenta proiectele in cadrul Galei Team ADventure ce va avea loc pe 21 noiembrie. Atunci va avea loc jurizarea lucrarilor si premierea acestora.

Concursul este organizat de catre organizatia studenteasca PRIME IASI, asociata la PRIME – Asociatia Europeana a Studentilor la Relatii Publice si Comunicare.

Victoria Colesnic

Alexandra Obreja