Miercuri, 13 decembrie, începînd cu ora 19:30, în Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași (UMF), Departamentul „Standing Committee on Human Rights & Peace” din cadrul Societății Studenților Mediciniști Iași (SSMI) organizează spectacolul caritabil de Crăciun – „Balul Iernii”. Împreună cu părintele Dan Damaschin, cunoscut pentru diferite acte de caritate, anul acesta își propun să ajute familii nevoiașe și copii orfani din județul Iași.

Balul Iernii constă în desfășurarea mai multor momente artistice. Intrarea este liberă, dar donații se pot face la fața locului sau prin intermediul unui transfer bancar.

„Proiectul inițiat de copiii din SSMI pentru copiii noștri mici, dar sărmani ori orfani se bazează pe donațiile de orice fel, în bani și produse, colectate la bal. Cu bănuții adunați vom achita facturile către producători și, alături de produsele noi din depozit (haine, încălțăminte, alimente, detergenți și jucarii), studenții si voluntarii vor putea duce personal darurile la copii, împreuna cu mine sau pe trasee diferite”, a declarat pr. Dan Damaschin, coordonatorul Asociației „Glasul Vieții”.

În edițiile anterioare, cu ajutorul sumei strînse, s-au achiziționat paturi, materiale, o bibliotecă, cărți, jucării și dulciuri pentru copiii din Centrul de plasament din Bogdănești.

Sursă foto: www.news.umfiasi.ro