Pian, desen cu nisip, beatbox sau stand-up comedy au fost cîteva dintre momentele concursului „Mecanica are Talente”, ajuns anul acesta la a patra ediție. Aptitudinile artistice ale tinerilor au fost puse la încercare în cadrul evenimentului organizat de Liga Studenților de la Mecanică (LSM), cu scopul de a încuraja exprimarea artistică a studenților. Competiția a avut loc vineri, 3 martie 2020, începînd cu ora 12.30, în amfiteatrul M2 al Facultății de Mecanică de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) .

În deschidere, prof. univ. dr. ing. Gelu Ianuș, decanul Facultății de Mecanică, îi încurajează pe competitori. „Sperăm ca și anul viitor să continue această competiție și doresc succes deplin tuturor participanților, care ne vor încînta cu momente deosebite.” Alături de acesta, din juriu fac parte și prorectorul facultății, conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, Adelina Elena Grigoraș și Răzvan Sarghe, studenți ai universității.

Beatrice Ichim, membră LSM, interpretează o emoționantă versiune a piesei „Mulțumesc, iubită mamă”, evenimentul sărbătorind anticipat și ziua de 8 Martie. Marius Gabriel Musteață și Dragoș Nascu dau startul competiției cu momente de beatbox, mișcînd publicul pe ritmul alert.

Lamara Stratu înlocuiește pensulele și acuarelele cu nisipul, cu care se joacă și pe care-l modelează în forme diverse, culminînd cu semnalul de alarmă „SOS”.

Urmează Bogdan Iftime, care desenează cu spray-uri și matrițe. „Datorită ediției trecute, Bogdan a fost contactat de către cei de la Românii au talent și a ajuns în etapa televizată”, spune Mădălina Humuţă, moderatoarea evenimentului.

Pianistul Ionuț Ichim și solistul Robert Vartic, încîntă publicul cu două cîntece folclorice, „Hanul mărioarei” și „Foaie verde și-un chiper”, acompaniați de bătăile de palme ale celor din public. „Dorim să le mulțumim băieților pentru atmosfera creată și, tot pe această cale, dorim să ne cerem scuze administrației căminului T10 pentru repetiții”, adaugă în glumă Mădălina Humuţă.

Timotei Smău cîntă mai multe compoziții la pian, precum Für Elise a lui Ludwig van Beethoven și o variantă modernă a melodiei Dance monkey (Tones and I). Tot la pian, Daniel Giurgică interpretează linia sonoră a seriei de filme „Pirații din caraibe”, He′s a pirate.

Competiția se încheie cu un număr de stand-up comedy susținut de Adrian Pușcașu. „Sesiunea e ca iarna în România. Știi mereu că vine, dar tot timpul te ia pe nepregătite.”

Urmează premierea, primul loc fiind ocupat de Ionuț Ichim și Robert Vartic.