Pentru prima dată, studenții din anul al II-lea de la specializarea Regie din cadrul Facultății de Teatru a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și-au susținut examenul „Mari sisteme regizorale” în fața unul public, unde au putut fi urmăriți de pasionații de teatru.

„Problema pe care am avut-o și mi-a părut rău că se întîmplă asta este că în sala de la Teatru Fix au încăput maximum o sută de persoane, iar noi am avut 240 de persoane care au vrut să vină la acest spectacol. De aceea am fost nevoiți să primim doar spectatorii care au făcut în prealabil o rezervare”, a declarat Alice Moisă, unul dintre studenții organizatori ai UNIFEST.

Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului UNIFEST, unde Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași a participat pe 5 noiembrie a.c. cu „Noaptea albă a teatrului studențesc”, ce s-a desfășurat la Teatrul Fix începînd cu ora 20:00. Aici, studenții de la specializările Teatru, Regie și Păpuși au susținut imai multe scene din piese de teatru foarte cunoscute, precum Hamlet, de William Shakespeare.

„Timp de o săptămînă am căutat în Iași actori sau absolvenți ai UAGE pentru a participa la acest eveniment, însă aceștia cereau un onorariu de pînă la 700 de lei. Nu am fost de acord, deoarece sloganul Unifestului este «distracție gratis, nu degeaba» și am luat legătura cu studenții care sînt dispuși să facă asta gratuit”, a precizat Alice Moisă.

Festivalul UNFIEST va continua pînă pe 14 noiembrie inclusiv, cu diferite activități organizate de studenți.

Sursă foto: adevarul.ro