Membrii Ligii Studentilor Geografie – Geologie (LSGG), de la Facultatea de Geografie si Geologie, din cadrul Universitatii „Al. Ioan Cuza” din Iasi, organizeaza maine, 21 aprilie, o vizita la Unitatea Medico-Sociala din Podu Iloaiei. Actiunea face parte din proiectul „Impreuna pentru un zambet”, care consta in strangerea de fonduri pentru ajutorarea batranilor internati in aceasta institutie.

Strangerea de fonduri si donatii s-a desfasurat in perioada 28.03.2011 – 20.04.2011, prin organizarea de evenimente precum seri de film sau petreceri tematice, la care au fost invitati atat studenti, cat si profesori. Din banii stransi, membrii ligii vor cumpara pentru batranii de la azilul din Podu Iloaiei alimente, un televizor si o masina de spalat, daruri oferite in urma unui concert folk sustinut de studenti ieseni.

„Sarbatorile de Paste sunt o ocazie ideala pentru a ajuta persoanele aflate in dificultate si de aceea noi am demarat acest proiect. Ne-am interesat care azil este mai slab sprijinit si autoritatile ne-au indrumat spre azilul de batrani de la Podu Iloaiei, care adaposteste 40 de batrani”, a declarat Eduard Moruzi, unul dintre coordonatorii proiectului.
„Impreuna pentru un zambet” este primul proiect al LSGG care vizeaza ajutorarea batranilor, fiind precedat de „Un student, o jucarie, un copil fericit”, proiect prin care copiii din comuna ieseana Mironeasa au fost ajutati.

Elena Gherasim