Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Centrul de Studii Europene (CES) al Facultății de Drept, organizează pe 24 octombrie masa rotundă „Politici pentru bunăstare dincolo de PIB”. Evenimentul este dedicat dialogului despre integrarea bunăstării în politicele europene și naționale. Acest eveniment face parte din Seminarul Geografic Internațional „Dimitrie Cantemir” și va avea loc între orele 14:30 – 14:30, în Sala B627 a Facultății de Geografie și Geologie. Deși are caracter științific, evenimentul este deschis publicului larg, interesat de temele legate de dezvoltare durabilă, calitatea vieții și politici sociale. 

Masa rotundă va fi moderată de dr. Bogdan-Constantin Ibănescu, cercetător la CSE. Vorbitoarele principale vor fi Mihaela Clincu și Andreia-Daniela Damian, doctorande și cercetătoare în cadrul proiectului SAGES, iar acestea vor prezenta rezultate recente privind modul în care politicile de bunăstare sînt integrate la nivel european și național.

„Proiectul SAGES își propune să ducă atît cercetarea academică, cît și discursul public privind bunăstarea cetățenilor dincolo de măsurarea strictă prin PIB, integrînd dimensiuni legate de mediu, comunitate, instituții și individ. Scopul acestor dialoguri este de a crea un cadru interactiv în care cercetătorii, factorii de decizie și societatea civilă să găsească împreună soluții”, a declarat prof. Sébastien Bourdin, directorul proiectului SAGES.

Masa rotundă deschide o serie de întîlniri care vor continua pînă în vara anului viitor, bazate pe colaborarea dintre mediul academic, decidenți publici și organizații neguvernamentale. 

Seminarul Geografic Internațional „Dimitrie Cantemir” este un eveniment științific de tradiţie organizat de Facultatea de Geografie și Geologie Iași, prima ediţie fiind organizată în cadrul Societășii Geografice „Dimitrie Cantemir” în anul 1930.

Proiectul SAGES este implementat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași prin Centrul de Studii Europene și urmărește o înțelegere complexă a bunăstării, dincolo de indicatorii economici, prin analiza factorilor de mediu, comunitari și instituționali.  

Sursă foto: www.infois.ro