Joi, 28 martie 2019, în sala „Bogdan Petriceicu Hasdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași a avut loc lansarea și prezentarea albumului Vespasian V. Pella și idealul păcii prin drept. Cartea, semnată de prof. univ. dr. Aurora Ciucă, specialist în dreptul internațional public și protecția internațională a drepturilor omului, a fost publicată la Editura Lumen. Documente şi imagini ce se regăsesc în acest album au fost expuse în cadrul unei expoziții organizate de Asociația „Vespasian V. Pella”, ce va rămîne la etajul I al BCU pînă pe 28 aprilie.

La manifestare au fost prezenți lector univ. dr. Alina Gentimir, specialistă în domeniul protecției juridice a drepturilor omului, conf. univ. dr. Ioan Milică, directorul BCU, Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naționale Iași, istoricul Mihai Dorin și lector univ. dr. Dan Constantin Mîță, specialist în dreptul internațional public și privat.

Evenimentul a început cu un scurt discurs al moderatoarei Alina Gentimir, care a precizat că acest eveniment marchează destinul Asociației „Vespasian V. Pella”, iar prin albumul lansat autoarea dorește prezentarea profesorului, juristului și diplomatului român Vespasian V. Pella în fața comunității universitare, politice, naționale și internaționale.

Conf. univ. dr. Ioan Milică a explicat apoi că, în urma unei documentări, a constatat că Vespasian V. Pella este unul dintre juriștii de marcă în plan internațional ai României din perioada interbelică, dar mai este și „un om de o bunătate nemărginită, un om de o mare bunătate sufletească”. Astfel, el a considerat că este firesc ca lansarea albumului, care se află la început de drum, să pornească de la bibliotecă.

„Doamna profesor Aurora Ciucă, căreia îi sîntem recunoscători pentru acest efort, a înțeles că biblioteca, arhivele și zonele în care mai avem mărturii documentare despre o perioadă luminoasă în viața intelectualității ieșene merită astăzi să fie așezată înapoi în lumină”, a apreciat Ioan Milică.

Potrivit directorului Arhivelor Naționale Iași, Florin Cîntic, fiecare din noi are obligația memoriei față de cei care au făcut ceva în istoria românească, iar în cazul lui Vespasian V. Pella, în istoria Europei și chiar a lumii. De asemenea, a subliniat că lansarea albumului a putut fi posibilă datorită faptului că Arhivele Naționale din Iași păstrează un tezaur important legat de identitatea românească și „de rostul nostru cultural în acest petec de lume, dar și în spațiul universal”.

Istoricul Mihai Dorin a declarat că „am avut cu adevărat o școală ilustră de diplomați, care au reprezentat frontul aparent ascuns, front care ne-a așezat pe hartă. Diplomația românească a fost un suport extraordinar pentru existența statală și vedem astăzi cît de superfluu se tratează problemele internaționale, încît am senzația că nimeni n-a citit măcar, nu s-a uita într-o carte a lui Vespasian V. Pella, Mihail Kogălniceanu, Iordache Ionescu sau Nicolae Titulescu”.

Vorbind despre munca depusă de autoare, lector univ. dr. Dan Constantin Mîță a accentuat că ceea ce a realizat aceasta este impresionant, deoarece e greu să recuperezi memoria unei personalități uriașe, cunoscute în Occident, dar mai puțin la ea acasă. Astfel, el crede că exilul l-a salvat pe Vespasian V. Pella de moartea într-o închisoare comunistă, dar nu a putut să-i salveze și memoria în spațiul românesc

Cea care a continuat seria discuțiilor a fost însăși autoarea, care a povestit că protagonistul albumului său a luptat cu toate puterile pentru scoaterea războiului de pe lista mijloacelor de soluționare a conflictelor și înlocuirea acestuia cu mijloace pașnice. Este și motivul pentru care a dat cărții titlul Vespasian V. Pella și idealul păcii prin drept.

Aurora Ciucă este doctor în Drept Internaţional al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profesor la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Este membru fondator și președinte al Asociației academice „Vespasian V. Pella” din Iași, dar și autoarea multor cărți de drept, printre care Drept internațional public, Statut personal si naționalitate în dreptul internațional privat sau Protecția internațională a drepturilor omului.