Astazi, 6 noiembrie a.c., Filipov Ustina isi va sustine in sedinta publica, teza de doctorat intitulata „Influenta unor factori biologic activi asupra neurobiologiei durerii”. Lucrarea va fi prezentata incepand cu ora 11.00 in Sala Societatii de Medici si Naturalisti Iasi, din cadrul Muzeului de Stiinte Naturale din Iasi, in vederea obtinerii titlului stiintific de doctor in algeziologie (n.r. disciplina medicala care se ocupa de studiul durerii si al posibilitatilor de prevenire si combatere a acesteia).

Presedintele comisiei de doctorat este prof. univ. dr. Lenuta Profire de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa” Iasi (UMF), iar conducatorul stiintific  de doctorat este prof. univ. dr. Gheorghe Petrescu de la aceeasi universitate. Din comisie mai fac parte urmatorii referenti: prof. univ. dr. Doina Azoicai de la UMF Iasi, conf. univ. dr. Andrei Tica de la UMF Craiova si conf. univ. dr. Bogdan Hagiu de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi.

Teza de doctorat poate fi consultata la Biblioteca Centrala a Universitatii de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi, Strada Vasile Alecsandri, iar rezumatul se gaseste pe site-ul universitatii.